Pr.dr. Ionuț Ghibanu, Vicar Eparhial Arhiepiscopia Târgoviștei! 1 din 4 dâmbovițeni au fost ajutați de Biserică!
PENTRU CÂRCOTAȘI!
Opera filantropică a Arhiepiscopiei Târgoviștei s-a materializat anul trecut în proiecte în valoare de 4.589.819 lei, având 128.568 de beneficiari.
De aici tregem o concluzie foarte clară: 1 din 4 dâmbovițeni au fost ajutați de Biserică și, de aceea, mulțumesc tuturor preoților care s-au implicat și care au sprijinit opera social-filantropică a Eparhiei noastre.
Am oferit 38.000 de porții de mâncare (130 zilnic) la Cantina Socială din Târgoviște, am ajutat cele 33 de centre sociale din județ, am ajutat 15 persoane care au beneficiat de sprijin medical de urgență în valoare de 285.657 lei și 4.712 refugiați din Ucraina cu produse în valoare de 379.610 lei, preoții și voluntarii de la parohii au donat 238 litri de sânge, am reușit să continuăm îngrijirea celor 6 copii care locuiesc la căminul de la Centrul Diaconal Casa Creștină, am acordat sprijin financiar multor școli, am acordat burse elevilor și studenților merituoși, am înființat biblioteci mobile în spitalele din județ, de unde bolnavii, asistenții personali ai acestora sau cadrelele medicale pot împrumuta cărți etc.
Pentru toate acestea dăm slavă lui Dumnezeu și mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, sub a cărui directă îndrumare și coordonare am putut realiza toate aceste lucruri.
P.S. Imaginile sunt de la lucrările Adunării Eparhiale în cadrul căreia am transmis toate aceste informații membrilor acestui for deliberativ al Eparhiei noastre.
(Pr.dr. Ionuț Ghibanu – Vicar Eparhial Arhiepiscopia Târgoviștei)


