Consiliul Județean Dâmbovița! Circulația pe DJ 713, suspendată din cauza viscolului!
Circulația pe DJ 713, suspendată din cauza viscolului
Având în vedere că, în zona montană înaltă a județului Dâmbovița,
condițiile meteorologice sunt nefavorabile, în sensul că se înregistrează viscol
puternic și căderi abundente de zăpadă, Consiliul Județean Dâmbovița a luat
decizia închiderii circulației rutiere pe DJ 713, sectorul Cabana Dichiu –
intersecție drum de acces Cabana Piatra Arsă.
Potrivit atenționărilor Administrației Naționale de Meteorologie, de cod
portocaliu, ninsori abundente și viscol în zona montană a județului Dâmbovița,
recomandăm evitarea deplasărilor în această perioadă, iar în cazul în care
acestea nu pot fi amânate, conducătorii auto trebuie să echipeze corespunzător
autovehiculele, să respecte semnalizarea rutieră din zonă, indicațiile agenților de
poliție, ale reprezentanților jandarmeriei montane, ale Serviciului Public
Salvamont-Salvaspeo Dâmbovița, precum și ale reprezentanților SC Lucrări
Drumuri și Poduri Dâmbovița SA, operatorul economic ce asigură servicii de
deszăpezire pe drumurile județene.
Luând în considerare factorii de mediu ce au determinat depunerile
abundente de zăpadă pe carosabilul drumului județean 713, sectorul mai sus-
amintit, recomandăm evitarea, pe cât posibil, a deplasărilor pe timp de ninsoare
și viscol.
CONSILIUL JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA
ROMÂNIA
TÂRGOVIȘTE 130060 Piața Tricolorului, nr. 1
Tel.: 0245 207600 Fax: 0245 212230 E-mail: consjdb@cjd.ro
www.cjd.ro
COMPARTIMENTUL IMAGINE, RELAȚII EXTERNE
Compartimentul Imagine, Relații Externe,
Consiliul Județean Dâmbovița


