Senatorul Titus Corlățean, Președinte Executiv PSD Dâmbovița! Legea pentru prevenirea riscului separării copilului de familie!
LEGEA PENTRU PREVENIREA RISCULUI SEPARĂRII COPILULUI DE FAMILIE
Cum am promis, postez interviul pe care l-am acordat azi Radio România pe tema Legii pentru prevenirea separării copilului de familie.
Așa cum văd eu ca jurist, om politic și creștin această lege, după toate situațiile traumatice prin care au trecut familii de români în Occident, dar și din perspectiva necesității ca statul român să nu mai stea cu mâinile în sân atunci când are obligația de a susține, asista și sprijini familiile în nevoi, respectând obligativitatea de a face orice efort legal și legitim pentru a păstra integritatea familiei și respectiv pe copii alături de părinții lor. Desigur, atunci când părinții nu sunt abuzatori…
Regret trauma la care au fost supuși profesioniștii, oameni de bună credință din Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și respectiv Ministerul Familiei, care au devenit peste noapte „oribile creaturi Bernevernet” (versiunea românească), ce vor să răpească copiii românilor… Tocmai ei, cei cu care am lucrat cot la cot și care au depus profesionalism, energie și suflet pentru a aduce înapoi la părinți copiii Bodnariu, Furdui, Rotundu..
Solicit acestor instituții și acestor oameni, din poziția mea de reprezentant al Parlamentului, două lucruri:
– să nu abandoneze lupta cea bună și să nu dea înapoi la ceea ce au în continuare de făcut, pentru a ajuta familiile de români care ACUM, când vorbim, sunt în situații critice, cu copii luați! Oricât de mare ar fi gustul lor amar..Vedeți că pe lângă cazurile din Germania, Danemarca etc cunoscute- Mihaela Seidler- fiica Pia, Hermina Gheorghe- fiul William și multe altele, a apărut cazul Samson, dureros și el, din Suedia…;
– rog să fiți riguroși și atenți la punerea în aplicare, CORECTĂ, a legii pentru prevenire separării copilului de familie! Orice greșeală, exagerare sau chiar abuz rezultat din superficialitate, neștiință sau rea credință a vreunui agent social-administrator chemat sa pună în aplicare legea va da apă la moară și argumente/ pretexte celor care au manipulat și au mințit, jucându-se cu buna credință a românilor, sensibili la abuzurile comise în unele state occidentale împotriva familiilor de români, ca să strige cât de mare dreptate au avut și cât de ticăloasă e ” legea Barnevernet” românească! Deci, o aplicare corectă și un sprijin real familiilor de români aflate în dificultate, pentru a PREVENI RISCUL SEPARĂRII COPIILOR DE FAMILIE și pentru a păstra integritatea acestor familii!
În rest, vă invit să ascultați cele câteva minute de interviu la RRA!
(senator Titus Corlățean – Președinte Executiv PSD Dâmbovița)


