NEWS

Federația Solidaritatea Sanitară! Știți ce înseamnă sărăcia salarială?!

Știți ce înseamnă sărăcia salarială?!

(Știm sigur că unii/unele dintre dvs. știți deja ce este deoarece o trăiți!)

Este situația în care un angajat nu-și poate asigura cele necesare existenței personale și familiei sale.

Adică, acea situație în care un angajat deși muncește, este sărac.

În zona sărăciei salariale se poate ajunge pe două căi:

– Prin scăderea salariilor

– Prin creșterea inflației.

Aparent paradoxal, ambele căi acționează acum în mod simultan, deoarece:

– Inflația din ultimii doi ani este de cca. 24% (va fi de 28,29% până la sfârșitul anului 2024).

– Creșterile salariale din aceeași perioadă sunt sub nivelul inflației.

Împreună cele două cauze generează efectul de scădere a salariilor reale (a puterii de cumpărare a salariilor).

Mulți angajați din sănătate nu figurează în statistici ca fiind în zona sărăciei salariale datorită (sau din cauza) faptului că-și sacrifică nopțile și zilele libere muncind (pentru o recompensă tot mai mică de la an la an).

#doarimpreunareusim

#pcap

#grevainsanatate

#pCAPCRV

(sursa – Federația Solidaritatea Sanitară)