Valeriu Munteanu, deputat AUR de Dâmbovița: „Conducerea PSD nu poate mima revolta. Blocajul Anghel Saligny este consecința deciziilor asumate de coaliția de guvernare”
Deputatul AUR de Dâmbovița, Valeriu Munteanu, critică ferm poziția publică adoptată de conducerea PSD în legătură cu suspendarea finanțărilor din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Parlamentarul consideră că reacțiile liderilor social-democrați, inclusiv ale președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, sunt de fapt o încercare de a ascunde responsabilitatea pentru propriile decizii politice.
„Am luat act de poziția exprimată de domnul Corneliu Ștefan, care, pe lângă funcția de președinte al Consiliului Județean, este și lider județean și membru în conducerea națională a PSD, un partid aflat la guvernare în ultimii ani și care a girat toate deciziile bugetare și fiscale ce au dus la actuala criză”, subliniază Valeriu Munteanu.
Deputatul AUR atrage atenția că nu poți fi, în același timp, „arhitectul unei politici bugetare și protestatar față de consecințele ei”. „Responsabilitatea nu poate fi transferată. PSD și PNL au guvernat împreună, au împărțit bugetul și au aprobat toate cheltuielile și angajamentele. Acum, tot împreună trebuie să își asume efectele”, afirmă parlamentarul.
Valeriu Munteanu susține că dezvoltarea comunităților locale nu trebuie sacrificată pentru a acoperi dezechilibrele bugetare generate de măsuri hazardate și cheltuieli nejustificate. „Decizia de suspendare a plăților din Anghel Saligny este rezultatul unor politici guvernamentale hazardate, susținute inclusiv de liderii PSD”, explică acesta.
Deputatul AUR consideră că oamenii din județul Dâmbovița „merită mai mult decât mesaje de Facebook și declarații întârziate”, subliniind nevoia de acțiuni concrete și responsabilitate politică: „Nu putem trata investițiile locale ca teme de campanie electorală. Ele trebuie așezate pe baze solide, sustenabile și predictibile.”
În final, Valeriu Munteanu face un apel direct către conducerea PSD, inclusiv către liderii locali: „Asumați-vă rolul avut în susținerea guvernării actuale și renunțați la dublul limbaj, unul în ședințele de partid, altul în fața cetățenilor. Eu, împreună cu AUR, voi continua să susțin proiectele utile pentru comunități, dar voi denunța ipocrizia politică, mai ales atunci când ea afectează direct viața oamenilor.”