NEWS

Breaking News: Vineri, 15 August 2025, Stadionul din Tătărani devine epicentrul bucuriei și tradițiilor românești, marcând cu muzică, dansuri și voie bună Ziua Comunei Tătărani – La Mulți Ani tuturor locuitorilor!

Comuna Tătărani se pregătește de o sărbătoare de neuitat! Vineri, 15 august 2025, pe Stadionul din Tătărani, locuitorii și invitații sunt așteptați să participe la Ziua Comunei Tătărani, un eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local Tătărani în colaborare cu Luxuria Events.
Pe scenă vor urca artiști îndrăgiți precum Jean de la Craiova, Simona Dinescu, Ileana Păvălescu, Bianca Mutu, Alexandra Sîrbu, Maria Lungu, dar și Ansamblul „Florile Tătăraniului”, care va aduce în fața publicului tradițiile și dansurile populare ale zonei.
Seara va fi animată de prezentatorul MC Geo, care va asigura buna dispoziție pe tot parcursul evenimentului.
Programul include și momente speciale de recunoaștere a valorilor comunității: premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie și premierea elevilor cu media 10.
Organizatorii promit o atmosferă de sărbătoare, muzică de calitate, momente emoționante și distracție pe măsura așteptărilor. La mulți ani, Tătărani!