NEWS

S-a încheiat programul de Internship al Consiliului Județean Dâmbovița. Corneliu Ștefan: Programul va continua și în 2026

Consiliul Județean Dâmbovița a încheiat programul de Internship desfășurat pe parcursul a trei luni, la care au participat tineri interesați să cunoască activitatea unei instituții publice și mecanismele administrației județene.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a transmis că programul a reprezentat o oportunitate importantă pentru participanți, care au avut ocazia să acumuleze cunoștințe practice și să înțeleagă mai bine responsabilitățile funcționarilor publici.
„Este un început important pentru parcursul lor profesional și sper ca tot ce au învățat în această perioadă să le fie de folos mai departe”, a subliniat acesta.
Corneliu Ștefan le-a mulțumit tinerilor pentru implicare și a anunțat că programul de Internship va continua și în anul 2026, în condițiile în care administrația județeană dorește să încurajeze dezvoltarea profesională a tinerilor și apropierea lor de zona administrației publice.
„Tinerii reprezintă viitorul județului nostru. Îi sprijinim, îi încurajăm să se dezvolte și să fie pregătiți pentru ce urmează în cariera lor”, a mai transmis președintele CJ Dâmbovița.