NEWS

Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste! Expoziție la Muzeul de Istorie din Târgoviște!

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” și Muzeul
Național de Istorie a României anunță deschiderea expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste”,
sâmbătă, 26 noiembrie 2022, ora 14:00. Evenimentul va avea loc la Muzeul de Istorie din Târgoviște, Calea
Domnească nr. 187. Evenimentul se va bucura de prezența marii artiste Corina Chiriac. Cu acest prilej, vor
fi prezentate două cărți ale artistei, care va susține și un micro-recital.
Expoziția pune în valoare donația făcută în septembrie 2021 Muzeului Național de Istorie a
României de Corina Chiriac. Vor fi expuse documente de familie, fotografii, obiecte păstrate timp de
generații, începând cu cele ale străbunicilor artistei, Ioana și Nichita Nestorescu.
Nichita Nestorescu era un negustor din Buzău și a ajuns președinte al Corporației Meseriașilor –
Comisiunea Arbitrilor din Buzău în anul 1911.
O parte dintre exponate aparțin fiicei lor, Lucreția Nestorescu, absolventă de pension, căsătorită cu
Gheorghe Chiriac, caligraf, desenator, pictor și tipograf, cu firmă la București – ei fiind părinții lui Mircea
Chiriac, tatăl Corinei Chiriac.
Pe simeze se regăsesc și documente ale bunicilor materni – pașaportul lui Hovelia Calaigian, datat
1916, și diploma de liceu a soției acestuia, Paris, născută Madirghian, refugiați armeni în România, tablouri
de familie din orașul natal Adabazar (azi, Adapazarı, Turcia), fotografii de epocă reprezentând-o pe
Hasmig Calaigian, mătușa artistei, căsătorită cu Mampre Biberian, în anul 1926.
O serie de portrete de familie completează expoziția găzduită de Muzeul de Istorie din Târgoviște,
alături de portretele de atelier și rochiile purtate de artistă de-a lungul unei cariere de peste cinci decenii: de
la rochia din perioada interbelică, modificată de Corina Chiriac și purtată la festivalurile de la Dresda,
R.D.G. (1975) și „Bratislavska Lyra” (1976) și în turneele din R.D.G., Polonia și Cehoslovacia, la rochia
cu paiete argintii sau rochia „cu harpă”, realizată pentru emisiunea „Eu sunt Corina”, regizată de Tudor
Vornicu în 1979, emisiune ce a fost premiată la Festivalul Internațional al filmelor de televiziune de la
Montreux, Elveția (1979), și chiar rochiile purtate în America, în perioada 1988-1994, și cea purtată în
2019, la recitatul susținut la Festivalul „Cerbul de Aur” de la Brașov.
Vor fi expuse, în premieră, trofee primite de artistă în ultimii ani.
Organizatorii expoziției sunt: Cristina Păiușan-Nuică, Cornel-Constantin Ilie, Alexandru Bădescu
(Muzeul Național de Istorie a României) și Irina Cîrstina (Complexul Muzeal Național „Curtea
Domnească).

COMPARTIMENTUL IMAGINE, RELAȚII EXTERNE
Târgoviște 130060 Piața Tricolorului, nr. 1
Tel.: +40 245 207600 Fax: +40 245 212230 E-mail: consjdb@cjd.ro
www.cjd.ro

CONSILIUL JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA

ROMÂNIA

Expoziția „Corina
Chiriac, istoriile unei mari
artiste” va fi deschisă în perioada 26
noiembrie 2022 – 31 ianuarie
2023, la Muzeul de Istorie din
Târgoviște, și poate fi vizitată, de
marți până duminică, în intervalul
orar 9:00 – 17:00.

Compartimentul
Imagine, Relații Externe,
Consiliul Județean Dâmbovița