NEWS

AJOFM Dâmbovița! Stimulente pentru angajarea elevilor și studenților pe perioada vacanței!

Stimulente pentru angajarea elevilor şi studenţilor pe perioada vacanţei

Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmbovița reaminteşte
angajatorilor că pot beneficia de un stimulent financiar lunar egal cu 50% din
valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării
ocupării forței de muncă (valoarea indicatorului social de referință, actualizată în
2022 este de 525,5 lei).
Angajarea elevilor şi studenţilor se poate realiza pe perioada vacanţelor, iar
stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile
lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care s-a
încheiat contract individual de muncă. Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat
şi salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii.
Beneficiază de stimulentul financiar lunar prevăzut mai sus angajatorii care
încadrează în muncă elevi şi studenţi în baza:
a) unui contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică
decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normă întreagă sau, după
caz, cu timp parţial;
b) unui contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă
temporară este egală sau mai mică decât durata vacanţei.
În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă
încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână
se consideră încheiat cu normă întreagă.
Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie să
încheie o convenţie cu AJOFM Dâmbovița, în termen de 30 de zile de la data
angajării elevilor şi studenţilor.
Nu beneficiază de stimulentul financiar:

  • angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi anterior datei de începere
    a vacanţei stabilite potrivit legii, pentru elevii şi studenţii respectivi;
  • angajatorii care au beneficiat, pentru elevii şi studenţii respectivi, de
    stimulentul financiar prevăzut în lege pentru o perioadă de 60 de zile lucrătoare în
    cursul anului calendaristic.
    Pentru obținerea de informații suplimentare, angajatorii interesaţi se pot
    adresa AJOFM Dâmbovița:

AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ DÂMBOVIŢA
Operator de date cu caracter personal nr. 563
Str. Tudor Vladimirescu, nr. 1A, Târgoviste
Tel.: 0245/ 620635
e-mail:ajofm.db@anofm.gov.ro
www.anofm.ro

  • nr.telefon 0245/620635, 0245/ 9615932;
  • e-mail: ajofm.db@anofm.gov.ro;
  • site-ul www.anofm.ro.

(Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița)