NEWS

Ana Călugăru! Ce salarii oferă angajatorii din domeniile care recrutează cel mai mult pe perioada de vară!

Index salarial: ce salarii oferă angajatorii din domeniile care recrutează cel mai
mult pe timp de vară – 3.500 de lei în retail, 3.300 de lei în industria alimentară și
HoReCa și 3.000 de lei în turism. Așteptările candidaților sunt cu 30% – 40% mai
mari pentru aceleași domenii

București, 29 iunie 2023: Mai mult de 13.000 de joburi noi au fost scoase în piață în
luna iunie de angajatorii din retail, industria alimentară / HoReCa și turism, domeniile
care au cea mai mare nevoie de personal pe timp de vară. Numărul se raportează la un
total de 30.000 de locuri de muncă postate la nivel general de la începutul lunii iunie și
până acum, pentru toate domeniile. Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca
eJobs, mediile salariale înregistrate în aceste domenii variază între 3.000 și 3.500 de
lei. „Vorbim despre medii salariale nete, la nivel național, pentru toate pozițiile și
nivelurile de experiență pe care le au angajații care lucrează în aceste sectoare. Cel
mai mult câștigă cei din retail, cu o medie lunară netă de 3.500 de lei, iar cel mai puțin
cei din turism (3.000 de lei). Împărțite însă pe nivel de carieră, cei care lucrează în
retail, industria alimentară / HoReCa și turism înregistrează medii de 2.850 de lei pe
lună în categoria entry level (0 – 2 ani de experiență), 3.200 de lei pentru mid level (2 -5
ani de experiență) și 4.000 de lei pentru senior level (peste 5 ani de experiență)”, spune
Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs România.
Așteptările salariale pe care le au însă candidații din aceste domenii depășesc cu
aproximativ 40% mediile încasărilor declarate. Astfel, în timp ce media salarială din
retail este de 3.500 de lei, așteptările candidaților urcă până la 5.000 de lei pe lună. În
industria alimentară și HoReCa diferența este de 1.200 de lei (de la 3.300 de lei la
4.500 de lei), în timp ce pentru turism este înregistrat un decalaj de 1.500 de lei (de la
3.000 de lei la 4.500).
Pentru sectoarele de activitate menționate, cei mai căutați în această vară sunt
candidații entry level, în condițiile în care peste 70% dintre oferte li se adresează. În
ceea ce privește orașele care au agregate cele mai multe oportunități, Capitala ocupă
primul loc, fiind urmată de Cluj Napoca, Constanța, Timișoara și Brașov.
„Cu toate că vara apare o creștere sensibilă a numărului de joburi pentru aceste
domenii, a căror dinamică este influențată de sezonul estival, mediile salariale relativ
mici nu încurajează candidații să aplice masiv. Retailul este, într-adevăr, pe primul loc la
aplicări în luna iunie, dar aceasta este poziția pe care o ocupă în mod tradițional. În
schimb, turismul și industria alimentară / HoReca se află abia pe locurile al 6-lea și al 9-

lea, cu câte 65.000, respectiv 55.000 de aplicări în luna iunie”, menționează Roxana
Drăghici.
Mult mai atractive pentru candidați par a fi joburile din servicii, call center / BPO, IT /
telecom ori servicii financiare. „Pe de altă parte, pentru tinerii care caută să se angajeze
doar pe durata verii, pe bază de proiect, angajatorii din turism și HoReCa sunt
variantele cel mai la îndemână de luat în calcul, în condițiile în care aceste sectoare vin
cu cel mai mare număr de joburi project based – peste 2.300, împreună”, mai spune
Roxana Drăghici.
În acest moment, peste 33.000 de locuri de muncă sunt disponibile pe eJobs.ro.


Despre eJobs
Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil.
Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în
Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la
dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de
Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor
de recrutare. Cu 4,9+ milioane de CV-uri, peste 2 milioane de vizitatori unici pe lună și 300.000+
companii care au beneficiat de serviciile lor, eJobs este cea mai mare platformă de recrutare la nivel
local.
Persoană de contact:
Ana Călugăru
Head of Communications, eJobs România
T: 0729 699 437
M: ana.calugaru@ejobsgroup.ro