
Aproape 190.000 de vizitatori la Complexul Național Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște, în primele 6 luni!
Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea
Domnească” Târgoviște, anunță că, în primul semestru al anului 2023, numărul
vizitatorilor a crescut cu 38% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Cele 16 obiective turistice și culturale aflate în administrarea Complexului
Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște au înregistrat, în primele șase luni
ale acestui an, 189.202 vizitatori.
Cele mai vizitate obiective turistice au fost: Ansamblul Monumental „Curtea
Domnească”, Peștera Ialomiței, Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi și Muzeul de
Istorie din Târgoviște.
Numărul mare de vizitatori se datorează atât investițiilor realizate an de an
pentru modernizarea muzeelor de către Consiliul Județean Dâmbovița (anul acesta s-a
refăcut expoziția permanentă și clădirea Muzeului Scriitorilor Dâmboviţeni), cât şi
evenimentelor culturale organizate, și anume: expoziţii temporare, proiecte
educaţionale, lansări de carte și comunicări ştiinţifice, ce au dus la o constantă
creştere a popularităţii instituţiei în rândul iubitorilor de cultură. Dintre acestea,
amintim: Sesiunea Națională de Rapoarte Arheologice 2023, eveniment deosebit de
important, ce s-a desfășurat la Târgoviște în perioada 29 – 31 mai 2023; „Noaptea
Muzeelor”, eveniment ajuns la cea de-a XIX-a ediţie în cadrul programului european
patronat de Consiliul Europei, UNESCO și Consiliul Internațional al Muzeelor;
atelierele organizate în cadrul programelor educaţionale „Şcoala Altfel” și
COMPARTIMENTUL IMAGINE, RELAȚII EXTERNE
TÂRGOVIȘTE 130060 Piața Tricolorului, nr. 1
Tel.: +40 245 207600 Fax: +40 245 212230 E-mail: consjdb@cjd.ro
www.cjd.ro
CONSILIUL JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA
ROMÂNIA
„Săptămâna verde”;
Salonul Anual de
Grafică și Desen „Marin
Petre Constantin”,
ediția I; expozițiile
temporare: „Ștefania
Grimalschi Dobref – undă
și corpuscul. Mică retrospectivă”, expoziție de artă, „Cum respiră Pământul”,
expoziție de fotografie;
seria de expuneri lunare „Comori în obiectiv”; expoziția „Pictură plus pictură
egal pictură”, semnată de Marin Mihai Horea și Mihai Sârbulescu; expoziția
arheologică „O lume în lut – satul preistoric de la Geangoești-Hulă, județul
Dâmbovița; „Rânduiala ospețelor domnești în vremea lui Constantin Brâncoveanu și a
principilor fanarioți”, expoziție organizată la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi.
Ultimele două expoziții au fost organizate cu ocazia manifestărilor dedicate „Zilelor
Județului Dâmbovița”.
Mulțumim vizitatorilor care ne-au trecut pragul în prima jumătate a acestui an!
Vă așteptăm în continuare să vă bucurați de evenimentele culturale organizate
de Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte!
Compartimentul Imagine, Relații Externe,
Consiliul Județean Dâmbovița