Arhiepiscopia Târgoviștei! A fost sărbătorit Hramul Bisericii Parohiei Sf. Voievod Neagoe Basarab! - TV Online RipostaPeNet
Arhiepiscopia Târgoviștei! A fost sărbătorit Hramul Bisericii Parohiei Sf. Voievod Neagoe Basarab!

Arhiepiscopia Târgoviștei! A fost sărbătorit Hramul Bisericii Parohiei Sf. Voievod Neagoe Basarab!

TV Online Niciun comentariu

A FOST SĂRBĂTORIT HRAMUL BISERICII PAROHIEI „SFÂNTUL

VOIEVOD NEAGOE BASARAB”

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a săvârșit, cu prilejul
hramului, marți, 26 septembrie 2023, Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Sf. Voievod
Neagoe Basarab din Municipiul Târgoviște.
Înaltul Ierarh a fost însoțit de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut
parte: Părintele Vicar Eparhial, Părintele Secretar Eparhial și Părinți Consilieri de la
Centrul Eparhial.
La acest eveniment au luat parte numeroși credincioși din Municipiul Târgoviște
și din localitățile învecinate, precum și oficialități locale și județene, dintre care: domnul
Antonel Jîjîie, Vicepreședinte al Consiliului Județean Dâmbovița, doamna Claudia
Gilia, Prefectul județului, dar și domnul Daniel Cristian Stan, Primarul Municipiului
Târgoviște, împreună cu conducerea instituției. De asemenea, au mai fost prezenți:
domnul dr. Claudiu Dumitrescu, directorul Spitalului Județean Târgoviște și doamna dr.
Mihaela Anghelescu, coordonatoarea activităților medicale de la Centrul Socio-Cultural
Creștin al Parohiei Sf. Voievod Neagoe Basarab din Târgoviște.
În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a evocat personalitatea complexă a Sfântului
Voievod Neagoe Basarab, cel mai cunoscut ucenic al Sf. Ier. Nifon, Patriarhul
Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, adevărat erou al credinței, care a
lansat conceptul rezistenței prin cultură în fața vitregiilor vremurilor și a susținut
activitatea pastoral-misionară a Bisericii Ortodoxe, ctitorind și ajutând numeroase
lăcașuri de cult. De numele său se leagă lucrarea intitulată „Învățăturile către fiul său
Theodosie”, prima carte fundamentală a culturii noastre, promovarea bunei colaborări
dintre Biserică și Stat („simfonia bizantină”), sprijinirea tipăririi Tetraevangheliarului
de către Ieromonahul Macarie (1512), precum ctitorirea istoricei Catedrale din
Târgoviște.
Reamintim că, la inițiativa Mitropolitului Nifon, Editura Arhiepiscopiei
Târgoviștei a publicat, de-a lungul timpului, câteva volume ce-i sunt dedicate Sfântului
Voievod și anume: „Neagoe Basarab, Domnitorul Ţării Româneşti (1512-1521) –
argumente pentru canonizare”, 2008; „Slujba Sf. Voievod Neagoe Basarab”, 2009; „În
slujba Bisericii şi a neamului românesc”, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la urcarea
pe tronul Ţării Româneşti a voievodului Neagoe Basarab (1512-1521), 2012 și „Sfântul
Neagoe Basarab – voievod al culturii ortodoxe românești – 10 ani de la proclamarea
locală a canonizării sale”, 2019.
Menționăm că în cadrul Parohiei Sf. Voievod Neagoe Basarab din Municipiul
Târgoviște funcționează Centrul Socio-Cultural creștin, ce cuprinde un cabinet de
recuperare medicală, înzestrat cu aparatură de calitate, personalul fiind instruit să
asigure tratamente complexe, spre binele celor în suferință.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Categories
LIVE