Arhiepiscopia Târgoviștei! Examen de capacitate preoțească – sesiunea februarie 2023!
ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI ORGANIZEAZĂ EXAMEN DE
CAPACITATE PREOȚEASCĂ – SESIUNEA FEBRUARIE 2023
În data de 23 februarie 2023, Arhiepiscopia Târgoviștei organizează, sub
președinția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, examenul
de capacitate preoțească, sesiunea februarie, pentru licențiații și masteranzii în
teologie, specializarea Teologie-Pastorală, fii duhovnicești ai Eparhiei noastre,
care îndeplinesc toate condițiile canonice în eventualitatea hirotoniei.
Înscrierea candidaților va avea loc până la data de 21 februarie 2023, la
Secretariatul Centrului eparhial. În ziua de 22 februarie 2023 va avea loc, la
Centrul eparhial, testarea psihologică, începând cu ora 9.00. Proba scrisă a
examenului de capacitate preoțească va avea loc în ziua de 23 februarie 2023, la
ora 8.00, iar cea orală, în aceeași zi, de la ora 10.00, ambele la sediul
Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Toate informațiile despre actele necesare pentru înscriere și tematica pentru
examen, se găsesc la avizierul Centrului eparhial, precum și pe site-ul
Arhiepiscopiei Târgoviștei, la adresa www.arhiepiscopiatargovistei.ro, secțiunea
Info Utile.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI


