NEWS

Aur, argint și bronz pentru România la Olimpiada Internațională de Matematică din Australia!

România a obținut un rezultat remarcabil la cea de-a 66-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică, desfășurată în perioada 10–20 iulie, în Sunshine Coast, Australia. Echipa țării noastre s-a întors cu două medalii de aur, trei de argint și una de bronz, confirmând din nou tradiția de excelență în matematică.
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat vineri seara lista elevilor medaliați: Pavel Ciurea (Liceul Internațional de Informatică București) și Emanuel Mazăre (Colegiul Național „Alexandru Odobescu” Pitești) au obținut medalii de aur; Andrei Vila, David Ghibu și David-Vlad Mărghidan, toți de la Liceul Internațional de Informatică București, au câștigat medalii de argint; iar Radu Ionuț-Stoleriu (Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași) a primit medalia de bronz.
Delegația României a fost coordonată de conf. univ. dr. Cătălin-Liviu Gherghe de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București (Leader), de profesorul Marius Perianu de la Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina (Deputy Leader) și de Lucian Țurea din partea Societății de Științe Matematice din România. Din partea Ministerului Educației și Cercetării a participat profesor Elisabeta Ana Naghi, inspector de matematică, în calitate de observator.
Olimpiada Internațională de Matematică este cea mai mare competiție de profil din lume, iar în acest an a reunit echipe din 114 țări. „Felicitări echipei României pentru rezultatele obținute și tuturor celor ce au contribuit la obținerea acestei performanțe!”, a transmis Ministerul Educației într-o postare pe pagina oficială de Facebook.

Citeste si...