Povestim împreună, iar astăzi este despre Anamaria Vîrjoghe, dacă este cineva care încă nu o cunoaște este cazul să citiți acest articol și să înțelegeți că nu întodeauna oamenii se nasc talentați, unii trebuie să muncească până la epuizare ca să ajungă acolo unde își doresc.
Ana, spune-mi te rog cum ai început să joci baschet, te-a atras din prima acest sport sau ai avut și o alta opțiune?
“Am început să joc baschet la vârsta de 11 ani, iar asta s-a întâmplat probabil pentru că așa a fost scris, încă mă întreb dacă așa mi-a fost predestinat. Prima dată când am mers la un antrenament am fost cu sora mea Roxana, îndrumate de un antrenor de handball din satul natal, însă nu știam absolut nimic despre acest sport, îmi amintesc că am ajuns acasă și a trebuit să căutăm cum se joacă baschetul, care sunt regulile de bază. După primul antrenament am știut că locul meu e pe terenul de baschet, îmi aduc aminte că povesteam tuturor cât de mult îmi place și cât de fascinată eram de tot ce învățam. În vara când am început antrenamentele știu că făceam câte 2-3 antrenamente pe zi, era extrem de obositor, însă toată munca de atunci m-a ajutat să devin omul de astăzi și să înțeleg ce înseamnă sa muncești pentru ceea ce îți dorești.”
Știm despre tine ca în ultimii ani, activitatea ta sportivă s-a desfășurat în America, cum ai avut șansa de a ajunge acolo?
“Omul care m-a descoperit și m-a susținut dintotdeauna, antrenorul Cătălin Tănase, m-a adus la CSM Târgoviște, loc în care am avut șansa de a juca și de a învața foarte multe de la jucătoare mari. În ultimul an de liceu și totodată ultimul campionat pe care l-am jucat alături de CSS Târgoviște, mi-a adus un premiu la care doar visam, acela de a fi desemnată MVP-ul acelui campionat, desemnare care mi-a deschis o ușă către America. După ce toate lucrurile au fost rezolvate și am realizat că într-adevăr voi pleca, de altfel prima dată când plecam atât de departe, singură, fără familie, fără prieteni, recunosc ca m-am speriat, însă lunile au trecut și s-au transformat în ani, ani care mi-au îmbogățit toate cunoștințele pe care le aveam despre baschet, ani care mi-au demonstrat că am știut de ce vreau să plec și cine vreau să devin. Astăzi sunt recunoscătoare pentru cei 5 ani petrecuți în America, pentru toate informațiile pe care le-am acumulat și pentru toți oamenii pe care i-am întâlnit.”
Cum este baschetul în America, ți-a fost ușor?
“Nu a fost deloc ușor, ba dimpotrivă, am avut foarte mult de muncă, chiar dacă eram foarte înaltă, făcând o comparație cu România unde eram aproape cea mai înaltă din campionat, în America majoritatea echipelor aveau cel puțin 2-3 jucătoare la fel de înalte ca mine sau chiar mai înalte, iar pe lângă înălțimea lor erau mult mai puternice decât mine, așa că a trebuit să muncesc dublu față de majoritatea fetelor din echipă, pentru a pune masă musculară și pentru a ajunge la nivelul dorit.”
Cum ai hotărât să te întorci în România?
“Pot spune că întoarcerea mea în România a fost foarte așteptată. Mă bucur mult că am reușit să vin din nou la Târgoviște, sper să pot ajuta echipa, să facem o figură frumoasă anul asta și să ajungem pe podium, așa cum ne-am propus. CSM Târgoviște e acasă, a fost, este și îmi doresc ca sentimentul ăsta să nu dispară niciodată, indiferent de unde mă va duce viața.”
(sursa – CSM Târgoviște)