Bilanțul minivacanței de Adormirea Maicii Domnului: peste 140 de pompieri dâmbovițeni la datorie zilnic, cu 145 de intervenții, dintre care zeci de incendii de vegetație uscată și apeluri de urgență medicală!
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița a prezentat bilanțul intervențiilor desfășurate în minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Adorgmirii Maicii Domnului. În această perioadă, peste 140 de pompieri au fost mobilizați zilnic, fiind pregătiți să intervină pentru protecția și siguranța cetățenilor.
Pe parcursul zilelor de sărbătoare, echipajele de intervenție au fost solicitate la 145 de evenimente. Dintre acestea, 32 au fost incendii care au afectat locuințe, anexe gospodărești și suprafețe întinse de vegetație uscată, 3 intervenții au vizat accidente rutiere, iar 16 au reprezentat alte tipuri de situații de urgență, precum sprijin acordat persoanelor aflate în dificultate, deblocări de uși, salvarea de animale sau asigurarea zonelor de risc. În același timp, paramedicii SMURD au acționat la 94 de cazuri medicale, oferind asistență de urgență celor aflați în nevoie.
Eforturile pompierilor s-au concentrat, în mod deosebit, asupra incendiilor de vegetație uscată, care au necesitat mobilizarea unor resurse importante pentru a fi ținute sub control. Reprezentanții ISU atrag atenția că focul, odată scăpat de sub control, poate provoca pagube majore atât mediului, cât și locuințelor sau obiectivelor aflate în apropiere, punând totodată în pericol viețile oamenilor.
Cetățenii sunt avertizați că arderea vegetației uscate este strict interzisă prin lege. Persoanele care încalcă această interdicție riscă sancțiuni aspre: între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoane fizice, respectiv între 50.000 și 100.000 de lei pentru persoane juridice.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița își menține efectivele în stare de pregătire permanentă, gata să intervină în sprijinul comunității pentru gestionarea oricăror situații de urgență care pot apărea.



