NEWS

Breaking News: Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, face apel la responsabilitate înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale

Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, a subliniat importanța alegerilor prezidențiale care vor avea loc în curând, afirmând că, în opinia sa, lucrurile s-au clarificat suficient înainte de primul tur al scrutinului. „Sigur, sunt subiectiv, o să spuneți, pentru că sunt un primar social-democrat. Dar cei care m-ați cunoscut în toți acești ani, ați observat că nu vorbesc niciodată gratuit sau fără argumente”, a declarat primarul Târgoviștei.

Acesta a subliniat că opțiunile din alegeri sunt strâns legate de soarta orașului Târgoviște și a evidențiat cum, în trecut, guvernul de dreapta nu a alocat fonduri municipiului. „Am mai spus-o, o s-o spun până în ultima zi de campanie: cu un guvern exclusiv de dreapta, municipiul Târgoviște n-a primit niciun leu de la buget, ba i-au mai fost și luate fonduri. Sunt fapte”, a afirmat Daniel Cristian Stan.

În ceea ce privește alegerile prezidențiale, primarul Târgoviștei a făcut apel la seriozitate și responsabilitate. „Au fost 20 de ani urâți în România, ca reprezentare la Cotroceni. O majoritate absolută a populației admite asta. Mai facem aceeași greșeală?”, a întrebat retoric primarul. De asemenea, Stan a subliniat că, în afară de Marcel Ciolacu, niciun alt candidat nu a prezentat un Program de Țară concret, cu obiective clare și realizabile.

„Nu se poate să câștigi alegerile, după 20 de ani, tot cu bârfe, jigniri, atacuri la familie, subiecte marginale, care NU INTEREAZĂ PE NIMENI. Eu sunt ferm convins că, duminică, seriozitatea, decența și echilibrul vor fi preferate de români, la vot!”, a conchis Daniel Cristian Stan.

Primarul Târgoviștei îndeamnă cetățenii să participe activ la acest scrutin important, având în vedere impactul semnificativ al alegerilor asupra viitorului orașului și al României.

DanielCristianStan #PrimarTârgoviște #AlegeriPrezidențiale #PNL #PSD #Alegeri2024

CMF: 11240017

Citeste si...