Opt copii și frații lor, care au trăit luni întregi în condiții deosebit de dificile în Fâșia Gaza, au fost evacuați cu succes și aduși în România. Aici, vor beneficia de tratament medical și de șansa la o viață normală.
„Speriați și cu probleme medicale grave! Sunt cei opt copii și frații lor care astăzi au scăpat din infernul pe care l-au trăit în ultimele luni, în Fâșia Gaza! Au ajuns cu bine în România, unde vor beneficia de tratament medical și de o viață normală.
Le mulțumesc tuturor celor implicați în această misiune dificilă de evacuare – piloți, medici și asistente, membri ai misiunilor diplomatice și militari!
Efortul lor a contat enorm, iar adevărul stă scris în ochii acestor copii salvați din mijlocul iadului.”