Campania electorală s-a încheiat! AEP avertizează: orice propagandă este interzisă până la închiderea urnelor
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că sâmbătă, 17 mai 2025, la ora 07:00, s-a încheiat oficial campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
Începând cu acest moment, este strict interzisă orice formă de propagandă electorală, în conformitate cu Decizia BEC nr. 54D/26.03.2025. AEP avertizează că afişarea, promovarea, publicarea sau distribuirea de materiale electorale, inclusiv mesaje audio, vizuale sau mixte, precum și sfătuirea alegătorilor cu privire la vot sunt considerate contravenții.
Evenimentele publice, mesajele transmise prin SMS, rețele sociale sau în spații publice, care vizează influențarea alegătorilor, sunt ilegale în această perioadă.
Este permisă doar menținerea conținutului electoral deja publicat online, cu condiția să nu fie promovat sau redistribuit. De asemenea, este interzisă promisiunea sau oferirea de beneficii materiale pentru participarea la vot.
AEP le cere tuturor competitorilor politici, susținătorilor și cetățenilor să respecte legislația electorală în vigoare. Orice abatere va fi sancționată de autoritățile competente.
Pentru detalii suplimentare, AEP pune la dispoziție platforma oficială www.roaep.ro și canalele sale de comunicare online.


