Căutătorul de noblețe! Sorin Diaconescu și explorarea esenței umane!
Căutătorul de noblețe! Sorin Diaconescu și explorarea esenței umane
Sorin Diaconescu capturează esența vieții în cuvinte reușind să creeze o imagine vie a existenței noastre, în toată complexitatea ei.
Autorul ne poartă în lumea tăcerilor lui violete, a agasantelor îndoieli și a iubirilor sale profunde.
Plecând dintr-un loc care nu prea mai există, SD, acest nobil cu batistă la rever, ne prezintă perspectiva sa asupra realității; ne face conștienți de fragilitatea și imprevizibilitatea vieții de furtunile din spatele liniștilor aparente.
Lacrimile nu se găsesc niciodată în ochii lupului; securea nu face rabat de la tragicele ei sarcini; același glonț care îți poate exploda confetti în inimă, te poate ucide mișelește pe la spate.
Viața, așa cum este, nu cruță pe nimeni, niciodată. Nici moartea, de altfel. Nu citesc poezie ci o analiză a sufletului uman. SD nu caută poezia în viață ci viața din poezie. El nu caută adevărul poeziei ci poezia adevărului. Poezia lui SD, departe de a fi perfectă, imposibil de a fi încadrată în reguli și regulamente, este de fapt o călătorie interesantă în adâncimea esenței umane.
Fragilitatea și ipocrizia umană se contopesc cu posibilitatea de schimbare și evoluție, tăcerea devine o formă de exprimare profundă, natura devine misterioasă și senzuală, realitatea și idealurile se întrepătrund.
SD nu ne îndeamnă ci ne condamnă să reflectăm asupra valorilor noastre și să căutăm Noblețea într-o lume estompată, o lume care nu mai știe definiția nobleței de foarte multă vreme.
Nuța Istrate Gangan
Poetă americană de expresie română
Florida, USA
„Nu ne-am născut să fim cuminți,
Ieșiți din temenele și zorzoane,
Eu fac pantofii doar la sfinți
Iar tu te pleci doar la icoane…”
S.D.