𝐔𝐄𝐅𝐀 𝐂𝐅𝐌 – 𝐂𝐞𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐭𝐞 𝐢𝐧 𝐅𝐨𝐨𝐭𝐛𝐚𝐥𝐥 𝐌𝐚𝐧𝐚𝐠𝐞𝐦𝐞𝐧𝐭, o experiență educațională absolut fantastică!
La capătul a 9 luni, 3 module, workshop-uri interactive și mentori de cel mai înalt nivel, doresc să îmi arăt recunoștința față de UEFA Academy, Swiss Graduate School of Public Administration (IDHEAP)și Federația Română de Fotbal.
A fost o călătorie de neuitat alături de un grup internațional de studenți, am cunoscut oameni minunați, colegi din industria fotbalului, de la UEFA, din alte federații naționale, de la cluburi profesioniste din România și din cadrul FRF.
Ne-au îndrumat profesori de la universități de prestigiu și specialiști din cadrul UEFA Academy.
Am parcurs module precum: Strategic Management, Operational Management, Marketing, Football Development, Comunication, Media & Public Relations, Event & Volunteers Management, dar și activități interesante, printre care și simularea organizării unui joc de Champions League.
Sper să pot pune aceste elemente și abilități dezvoltate, în folosul fotbalului dâmbovițean și nu numai!
#UEFA#CFM#football#development
(Ciprian Prisăcaru – Președinte AJF Dâmbovița)