Sunt optimiste, sunt vesele, sunt puternice, sunt prietene și luptă pentru drepturile femeilor.
Sunt doamnele din Clubul SOROPTIMIST, o organizație non-guvernamentală creată în SUA, în anii 1920, care a reușit prin multe eforturi să promoveze drepturile femeilor.
Am răspuns cu multă bucurie invitației Clubului SOROPTIMIST din Târgoviște care, astăzi, a organizat, în Foaierul Cinematografului Independența din Târgoviște, o expoziție de fotografii intitulată ”Women Eyes/Ochii femeilor”.
La evenimentul de astăzi au fost prezente și membre ale Clubului din Slatina, Brașov și Craiova, care s-au bucurat de exponatele prezentate.
Le-am felicitat pentru acțiunile pe care le derulează pentru promovarea drepturilor femeilor, dar și pentru ajutorul pe care îl oferă femeilor victime ale violenței domestice.
Îi mulțumesc doamnei Elena Brezeanu pentru invitație!
Vă puteți bucura de exponate până în data de 20 mai 2024, în foaierul Cinematografului Independența din Târgoviște.
(Claudia Gilia – Prefectul Județului Dâmbovița)