CNAS! Primul dialog al noului Președinte CNAS cu reprezentanții medicilor!
COMUNICAT – Primul dialog al noului președinte CNAS cu reprezentanți ai medicilor
În cursul zilei de astăzi a avut loc la sediul CNAS o primă întâlnire între reprezentanți ai instituției și ai medicilor de familie și din ambulatoriul clinic care și-au manifestat nemulțumirea față de prevederile proiectelor de modificare a Contractului-cadru (1) și a Normelor metodologice de aplicare a acestuia (2), publicate săptămâna trecută în transparență decizională pe site-ul www.cnas.ro.
La discuții au participat, din partea CNAS, președintele Valeria Herdea, împreună cu echipa de conducere a instituției. Din partea medicilor de familie și din ambulatoriul de specialitate au fost desemnați reprezentanți pentru a-și prezenta poziția.
Față de cele expuse de reprezentanții medicilor, președintele CNAS a precizat că se vor depune diligențe pentru identificarea de soluții prin negocierile și consultările ce vor avea loc în data de 18 ianuarie 2024, al căror desfășurător a fost anunțat deja public. Totodată, Valeria Herdea a afirmat că CNAS este deschisă la propuneri concrete de rezolvare a problemelor expuse, precizând că este recomandabilă o evaluare a impactului financiar al respectivelor propuneri.
„Cred cu toată convingerea că numai prin dialog între toate părțile implicate în sistemul de sănătate din România – CNAS, Ministerul Sănătății, parteneri instituționali, alte instituții publice, furnizori de servicii medicale, reprezentanți ai pacienților – putem găsi soluții la problemele acestui sistem atât de complex. Am găsit la CNAS o situație complicată, puternic grevată de mișcări de protest în mai multe orașe din România și cu perspectiva iminentă a blocării activității din medicina primară și de ambulatoriu, începând cu data de 1 februarie. Sunt convinsă că putem aborda cu bună credință și înțelepciune toate provocările. Vom continua calea dialogului pentru a asigura stabilitate și echilibru în sistemul medical. Punem în centrul acestui dialog accesul pacienților din România la îngrijiri medicale” – a declarat Valeria Herdea, președintele CNAS.
Biroul de presă
(1) HG 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;
(2) Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 1857/441/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
(sursa – CNAS)