Cum pot rămâne în funcție directorii „performanți” doar pe hârtie, cu salarii uriașe și pierderi pe bandă rulantă în companiile de stat, mai ales pe calea ferată!
Tanczos Barna spune răspicat ceea ce mulți intuiau deja: unii directori de companii de stat nu-și merită deloc salariile. Mai ales cei din domeniul feroviar, unde pierderile sunt uriașe, dar, culmea ironiei, salariile directorilor rămân pe măsura… eșecului. Și nu, nu sunt mici deloc. Vicepremierul a explicat că problema e simplă și complicată în același timp: acești oameni stau liniștiți în funcții pentru că au contracte beton. Din acelea care nu prea pot fi desfăcute, indiferent cât de prost merge treaba.
Și aici intrăm în zona „performanței”. Dacă te uiți la indicatorii din contracte, ai zice că totul e minunat. Indicatorii sunt atinși, bifă peste bifă, doar că, mic detaliu, realitatea din teren arată de parcă nimeni n-ar fi auzit vreodată de performanță. Motivul? Indicatorii au fost setați atât de jos, încât e aproape imposibil să nu-i îndeplinești. Practic, trebuie doar să respiri și gata, ai performat. Contractele au fost „așa făcute”, spune Tanczos Barna, iar dacă au fost semnate pe sume grase fără să includă criterii reale, obiective și evaluabile, atunci rezilierea devine un sport extrem. Legal, frumos, impecabil — doar că rezultatul îl vedem cu toții.
Între timp, un expert din zona feroviară are o idee radicală, dar „curată”: divizarea societăților. Simplu — spargi compania în bucăți, iar mandatele directorilor dispar ca prin magie. Iar în unele cazuri, spune el, nici măcar nu ar fi o improvizație, ci chiar o măsură logică. De exemplu, CFR Călători ar putea fi împărțită în două: una pentru trenuri de scurt parcurs și alta pentru cele de lung parcurs. Poate așa s-ar mai aerisi și aerul din birourile directorilor.
Expertul nu iartă nici ministerele: AGA ar trebui să analizeze și să aprobe planurile de administrare, dar de multe ori pare că nu prea are cine. AMEPIP ar fi trebuit să asigure expertiza și competența necesare, însă… la ce bun? Se pare că statul român a inventat performanța fără rezultate, managementul fără răspundere și salariile mari fără stres. Iar trenurile — ele merg înainte. Uneori chiar și la timp. Probabil tot din greșeală.
