NEWS

Daniel Cristian Stan! Fără aportul substanțial al Primăriei și al CJD, Proiectul Chindia Târgoviște nu ar mai fi existat!

Astăzi, am prezentat pe larg, într-o conferință de presă la fața locului, proiectul de reconstrucție a stadionului „Eugen Popescu”!

✅ Cunosc interesul deosebit pentru fotbal, cunosc cât de așteptată este această investiție și am vrut să prezentăm, într-o expunere de aproape o oră, în detaliu, tot ceea ce se întâmplă acolo.

✅ Ca valoare a investiției, precizez că Primăria Târgoviște a cheltuit deja la stadion aproximativ 37.000.000 lei, din toamna anului 2019 și până acum. Dacă acestei sume îi adăugăm și suportul financiar de 3.400.000 lei acordat numai în acest sezon FC Chindia Târgoviște, ajungem la concluzia, lipsită de echivoc, că administrația locală târgovișteană este alături de fotbalul local, cum puține administrații locale din România sunt.

✅ Ca stadiu de execuție, tribuna veche este aproape gata, inclusiv cu instalații electrice, termice sau obiecte sanitare pe poziție, cu senzorii PSI și camerele de luat vederi pe poziție. Aici mai trebuie pus covorul PVC, balustrada perimetrală, realizat acoperișul de la C8, montate aproximativ 1000 de scaune și finalizată instalația de ventilație, lucrări care, cu o marjă serioasă de siguranță, ar mai dura 30 de zile.

✅ La tribuna nouă, se lucrează la interioare la tot ce înseamnă instalații, la șape, tencuieli, etc. În acest moment avem deja puse aproximativ 90 de gradene, urmând ca săptămâna viitoare să mai fie montate încă 50, deci 140 din cele aproximativ 210, câte sunt în total, cu precizarea că în cursul lunii iulie toate gradenele vor fi montate. Pe acestă tribună, mai este de montat acoperișul, ca și lucrare de anvergură, intervenție care se va finaliza în cursul lunii august, dacă nu intervine nimic deosebit.

✅ În privința primului meci pe noua arenă, toamna aceasta reprezintă un termen realist de finalizare a lucrărilor, care în mare, mai presupun: finalizare gradene tribuna nouă, acoperiș tribuna nouă, tencuieli tribuna nouă, instalații tribuna nouă, montaj scaune tribuna nouă, finalizare sistem de monitorizare video, realizare pistă tartan, amenajare peisagistică.

✅ Ca precizare de final, indiferent de ceea ce susțin unii, fără aportul substanțial al Primăriei Târgoviște și al Consiliului Județean Dâmbovița, parteneri și susținători principali în proiectul ”Chindia Târgoviște și nu numai, nu ar exista fotbal de performanță la Târgoviște!

 (Daniel Cristian Stan – Prinarul Municipiului Târgoviște)

Citeste si...