Am decis să nu particip la ceremonia de închidere a Olimpiadei de la Paris, după situaţia scandaloasă de la gimnastică, unde sportivele noastre au fost tratate într-un mod absolut dezonorant.
Să retragi o medalie obţinută pe muncă cinstită pe baza unei contestaţii, pe care nici antrenorii şi nici tehnicienii de top nu o înţeleg, este total inacceptabil! Este inadmisibil ca, într-o competiţie de asemenea anvergură, care promovează valori precum respectul, înţelegerea şi excelenţa, o copilă care îşi câştigase onest medalia să fie privată cu brutalitate de rezultatul muncii sale de patru ani!
Eu nu am putut să îi privesc lacrimile şi să accept cu seninătate că aşa ceva este perfect normal!”, a scris Marcel Ciolacu, marţi, într-o postare pe Facebook.