Diana Buzoianu anunță măsuri urgente și intervenții majore după ședința de criză din Prahova și Dâmbovița privind sistarea alimentării cu apă!
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a convocat astăzi, de la ora 12:00, o ședință de urgență cu autoritățile din județele Prahova și Dâmbovița, în contextul problemelor generate de sistarea alimentării cu apă în mai multe localități. La întâlnire au participat prefecții Daniel Nicodim și Marian Tănase, primarii localităților afectate și reprezentanți ai instituțiilor cu responsabilități în gestionarea situațiilor de criză. Ministrul a mulțumit acestora pentru mobilizarea din ultimele zile și pentru eforturile depuse pentru sprijinirea comunităților afectate.
În urma discuțiilor, s-a stabilit că, pe termen scurt, toate nevoile identificate la nivelul primăriilor vor fi centralizate, urmând ca o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență să fie organizată pentru a decide sprijin suplimentar de la nivel guvernamental. Nivelul de turbiditate al apei este măsurat periodic, din oră în oră, iar imediat ce valorile vor permite, operatorul de apă va reporni procesul de tratare, un proces care va dura 72 de ore. Hidroelectrica va contribui la asigurarea debitului necesar pentru apa ce urmează să fie tratată.
Tot în perioada următoare, începând de marți, operatorul de apă ESZ va efectua lucrări pentru suplimentarea rezervelor de apă prin intermediul bazinului local de apă curată. Pe termen mediu, situația rămâne complicată, întrucât lucrările necesare la Paltinu impun coborârea nivelului apei sub un prag tehnic care, potrivit experților prezenți la ședință, va putea fi atins în aproximativ șase luni. Aceștia au subliniat caracterul critic al acestor intervenții pentru siguranța barajului în cazul unor viituri, pentru protecția populației și pentru asigurarea alimentării cu apă în condiții de siguranță. În această perioadă pot apărea situații similare cu cea din ultimele zile, motiv pentru care autoritățile locale trebuie să își elaboreze planuri clare pentru suplimentarea rezervelor. Ministerul Mediului și instituțiile din subordinea acestuia vor sprijini toate aceste demersuri.
În ceea ce privește analiza situației actuale, corpul de control al Ministerului Mediului a solicitat deja informațiile necesare și va prezenta primele concluzii în zilele următoare.



