
Forumul Național Cultural Brâncoveniana, la Palatul Brâncovenesc Potlogi!
Cenaclul Cultural „George Coandăˮ Potlogi
Societatea Scriitorilor Târgovișteni
Primăria / Consiliul Local Potlogi
Forumul Național Cultural
„Brâncovenianaˮ
Ediția a VI-a, 2024
În data de 17 august, a. c., la Palatul Brâncovenesc din Potlogi, județul
Dâmbovița, va avea loc cea de a VI-a ediție a Forumului Național Cultural
„Brâncovenianaˮ în cadrul căruia este inclus și Concursul de poezie creștină
și patriotică „Sub crucea Sfântului martir Brâncoveanuˮ.
La acest concurs pot participa creatori de poezie cu vârstele cuprinse între
17-50 de ani, care nu sunt membrii ai Uniunii Scriitorilor din România,
Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, sau ai unor uniuni / societăți /
asociații scriitoricești profesioniste din țările în care își duce existența
diaspora românească.
Lucrările trimise la concurs trebuie să poarte un motto, care va fi regăsit
de juriu în plicurile sigilate însoțind lucrările și în care mai sunt precizate
numele autorilor, adresele și e-mailul / telefonul mobil.
Premiile concursului vor fi: Trofeul „Brâncovenianaˮ; premiile I, II, III;
mențiuni și premiile speciale oferite de: Arhiepiscopia Târgoviștei, unele
instituții, asociații culturale și reviste din județul Dâmbovița și din Capitală.
Câștigătorii trofeului, premiilor I, II și III vor beneficia de publicarea a
câte unui volum de poezii, în 50 de exemplare, la Editura Bibliotheca, și a
căror lansare se va face cu prilejul Zilei Naționale a Culturii sau a Zilelor
culturii potlogene.
Data ultimă a expedierii poeziilor (până la 6-7 mostre) este 15 iulie 2024, la
e-mail: biblioth@gmail.com.
Director Executiv al Forumului „Brâncovenianaˮ
Prof. Valentina Vasile