NEWS

Grupul Psaltic, al Seminarului Teologic Târgoviște, concert la Biserica Sf. Elefterie din București!

GRUPUL PSALTIC AL SEMINARULUI TEOLOGIC DIN TÂRGOVIȘTE
A CONCERTAT LA BISERICA „SF. ELEFTERIE” DIN BUCUREȘTI
Grupul psaltic „Macarie Ieromonahul” al Seminarului Teologic Ortodox
Liceal „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște a participat, cu binecuvântarea
Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, la etapa mitropolitană
a Festivalului Concurs „Lăudați pe Domnul”, care s-a desfășurat joi, 12 octombrie
2023, la Biserica „Sfântul Elefterie” – Paraclis Patriarhal din București, obținând
Premiul Special.
Ediția a 15-a a Festivalului Concurs „Lăudați pe Domnul” se desfășoară la
nivel național în perioada 1 martie – 27 octombrie 2023, fiind dedicată Anului
omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anului comemorativ al
imnografilor și cântăreților bisericești.
Pentru Secțiunea Interpretare au fost invitate să se înscrie la Festivalul-
Concurs grupuri psaltice ale instituțiilor de învățământ teologic preuniversitar,
Seminarii și Licee teologice. Proba de concurs, în cele două etape ale festivalului
(mitropolitană și națională), constă în interpretarea a două piese psaltice: o piesă
impusă – din repertoriul lui Macarie Ieromonahul, și o piesă la alegere din
repertoriul compozitorilor români Macarie Ieromonahul, Anton Pann sau Dimitrie
Suceveanu.
La etapa de la București, organizată în cadrul Mitropoliei Moldovei și
Dobrogei, au participat cinci grupuri psaltice, de la Seminarele Teologice din
București, Târgoviște, Buzău, Galați și Slobozia.
Dirijat de Pc. Pr. prof. drd. Ștefan Valentin Nuică, grupul psaltic „Macarie
Ieromonahul” al Seminarului Teologic din Târgoviște a obținut Premiul Special.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI