
Ion Sorin, Secretar de Stat în Ministerul Educației! Elevi din România beneficiază de burse în școli din SUA!


La invitația American Council for International Education, am participat, în cursul săptămânii trecute, la o vizită în SUA, în Iowa și în Washington, pentru monitorizarea programului FLEX, program în cadrul căruia elevi din România beneficiază de burse de un an în școli din Statele Unite.
Am cunoscut copii încântați de experiența americană, dar și mecanismul complex de selecție, monitorizare și sprijin al acestora, în care numărul de voluntari implicați este impresionant.
Întâlnirile de la Departamentul de Stat, American Council, World Link, cu școlile și familiile gazdă ne-au oferit o imagine de ansamblu, dar și de detaliu a proiectului FLEX, la care România este parte alături de alte 21 de state.
Și o veste cel puțin interesantă: Din 2024, România va implementa, alături de Polonia și de Kazahstan, programul FLEX Abroad, în cadrul căruia elevi din SUA vor studia un an de liceu în România.
(Ion Sorin – Secretar de Stat în Ministerul Educației)