ITM Dâmbovița! Campanie Națională de supraveghere a pieței produselor industriale!
Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, având în vedere
angajamentul de realizare a integrării în structurile europene, dar și pozitia geografică –
graniță a Uniunii Europene, România trebuie să realizeze o monitorizare activă a
produselor care circulă pe piața internă sau care intră în spațiul European. Astfel,
Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, are obligația de a controla la
producători, importatori și distribuitori, aplicarea dispozițiilor legale referitoare la
introducerea pe piață a produselor reglementate din domeniul de competență.
În acest context, pe parcursul anului 2023, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița
derulează „Campania naţională de supraveghere a pieţei produselor industriale din
domeniul de competenţă al Inspecţiei Muncii”, conform Programului sectorial pentru anul
2023, coordonat de către Comisia Europeană.
Prin acest program se urmărește concentrarea acțiunilor de control pe domenii prioritare
prin stabilirea unor categorii de produse ce urmează a fi verificate. Principalele grupe de
produse incluse în programul de control pentru anul 2023 sunt: echipamentele tehnice,
maşinile industriale, echipamentele destinate utilizării în exterior, echipamentele
individuale de protecţie şi de lucru (mănuși, măști, combinezoane, căști de protecție,
bocanci de protecție), explozivi de uz civil și articole pirotehnice.
Inspectorii de muncă dâmbovițeni urmăresc, în cadrul campaniei, verificarea
implementării de către producători, importatori şi distribuitori a prevederilor actelor
normative, sesiuni de informare și conștientizare producători, importatori și distribuitori
cu privire la importanța respectării cerințelor privind introducerea și punerea la
dispoziție pe piață a produselor industriale, aflate în domeniul de competență al
Inspecției Muncii. Acţiunile de îndrumare şi control se adresează producătorilor,
importatorilor şi distribuitorilor, inclusiv site-urilor de vânzări on-line şi se derulează în
trimestrele I-IV din anul 2023.
Urmărind realizarea obiectivelor cuprinse în campanie, în primul trimestru al anului
2023, inspectorii de muncă dâmbovițeni au efectuat un număr de 20 de controale la
agenții economici care comercializează produse din categoria celor enumerate mai sus,
fiind verificată conformitatea a 56 de produse. În urma verificărilor, nu au fost depistate
neconformități.
Acțiunile de verificare vor continua pe tot parcursul anului, asigurându-se astfel
monitorizarea continuă a produselor introduse și puse la dispoziție pe piață ori puse în
funcțiune de către operatorii economici, astfel încât acestea să respecte prevederile
legislației în materie.
Cu consideraţie,
Marius LIXANDRU
Inspector şef


