NEWS

Copiii Muntelui Dâmbovița! Prima acțiune informativ – recreativă desfășurată de jandarmii montani!

COMUNICAT DE PRESĂ
Nr. 95 din 20 iulie 2022

“Copiii muntelui” Dâmbovița, prima acțiune informativ-recreativă
desfășurată de jandarmii montani
Jandarmii dâmbovițeni au organizat astăzi, 20 iulie a.c., prima activitate
informativ-recreativă în rândul elevilor, de la Școala nr. 4 Pucioasa, aflați în
tabăra școlară Căprioara.
În urma lecțiilor teoretice și practice prezentate de jandarmii montani, cei 25
de elevi, cu vârsta de 11, respectiv 12 ani, au avut ocazia să-și însușească
noțiuni despre principalele atribuții ale jandarmilor montani de la posturile
Peștera și Zănoaga, dar și să cunoască echipamentele speciale folosite de
aceștia în misiuni de salvare/evacuare a turiștilor aflați în dificultate în zona
de competență din Bucegii dâmbovițeni.
Activitatea s-a înscris în proiectul-pilot “Copiii muntelui” Dâmbovița, inițiat
împreună cu Asociația Montană Carpați.
Scopul acestui proiect constă în educație montană și de mediu pentru tinerele
generații. Astfel, prin contribuția partenerilor, copiii aflați în tabere școlare din
județul Dâmbovița pot avea oportunitatea de a participa prin intermediul
instituțiilor de învățământ la activități practic-educative, structurate pe mai multe
zile.
Acestui demers s-au alăturat și alte instituții, precum: Consiliul Județean
Dâmbovița, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Administrația Parcului
Natural Bucegi, Direcția Silvică Dâmbovița și Serviciul Public Județean Salvamont
Salvaspeo Dâmbovița.

Informare, Relații Publice şi cu Publicul

Citeste si...