NEWS

Lansare de Carte la Muzeul de Artă din Târgoviște!

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea
Domnească” Târgoviște, alături de Editura Humanitas, vă invită la un eveniment cultural
cu totul deosebit.
Vineri, 28 octombrie 2022, ora 17:00, în Sala de Consiliu a Muzeului de Artă din
Târgoviște, va avea loc lansarea volumului „Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul
Moldovei și Țării Românești”, semnat de prof. univ. dr. Tudor Dinu, profesor abilitat
al Universității din București, unde predă limba, literatura şi civilizaţia greacă, și doctor
honoris causa al Universității Democrit a Traciei (Grecia). Lucrările sale – dedicate unor
teme de filologie, istorie, civilizație greacă veche, bizantină şi postbizantină, dar şi
elenismului din Țările Române – au fost tipărite în România, Grecia, Cipru, Franţa, Cehia,
Letonia, Ucraina şi Georgia. La Editura Humanitas a publicat volumele „Mihai Viteazul,
erou al eposului grec” (2008), „Dimitrie Cantemir şi Nicolae Mavrocordat – rivalităţi
politice şi literare la începutul secolului al XVIII-lea” (2011), „Bucureștiul fanariot.
Biserici, ceremonii, războaie” (2015), „Bucureștiul fanariot. Administrație, meșteșuguri,
negoț” (2017), „Oamenii epocii fanariote. Chipuri din bisericile Țării Românești și
Moldovei” (2018); aceasta din urmă a fost distinsă, în varianta greacă, cu premiul
Academiei din Atena. În Duminica de Florii a anului 2018, a fost înnobilat la
Constantinopol de către Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, care i-a acordat
titlul bizantin de archón hypomnematógraphos.
Despre volum, redăm mai jos câteva aprecieri ale redactorului-șef al editurii, Radu
Gârmacea: „În manualele noastre de istorie, Eteria și Revoluția Greacă, începută în
Principate, apar doar ca o simplă paranteză la mișcarea lui Tudor Vladimirescu. Iar
aceasta din urmă, la rândul ei, este tratată mai degrabă prolix și confuz, deși, în mod
paradoxal, figura celui care s-a visat domn al Țării Românești stă la loc de cinste în
panteonul istoric național. Evenimentele anului 1821 sunt, astfel, unul dintre episoadele
prea puțin cunoscute de pasionații de istorie de la noi, în pofida consecințelor pe care le
au până azi: ele reprezintă mișcarea tectonică ce a pus spațiul românesc pe orbita
modernității – momentul auroral al evoluției noastre europene. Tudor Dinu, bine-
cunoscut prin explorările sale monografice în lumea fanariotă, a cercetat exhaustiv
izvoarele istorice, atât românești, cât și grecești – majoritatea, inaccesibile istoricilor de
la noi-, precum și sursele în alte limbi, și a trecut prin toate locurile care au fost
martorele intrigilor, luptelor și masacrelor acelui an cumplit. A reușit astfel să contureze,

COMPARTIMENTUL IMAGINE, RELAȚII EXTERNE
Târgoviște 130060 Piața
Tricolorului, nr. 1
Tel: +40 245 207600 Fax: +40 245 212230 E-mail:
consjdb@cjd.ro

www.cjd.ro
CONSILIUL JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA

ROMÂNIA

2

la aniversarea a două veacuri de la mișcările revoluționare, o imagine unitară și
credibilă, neviciată de agende naționaliste sau partizanate ideologice. Insurecția
pandurului gorjean capătă acum un sens istoric, ca secvență a luptei de eliberare a
grecilor și, într-o perspectivă mai largă, a popoarelor creștine din Balcani. Aducându-ne
în fața ochilor, ca într-un vast platou cinematografic, sute de personaje și de întâmplări,
Tudor Dinu recompune pentru prima dată epopeea eteristă, în care se împletesc
tragicomicul, sordidul și cel mai autentic eroism.”
Autorul va fi acompaniat în cadrul evenimentului de lansare de conf. univ. dr.
habil. Claudiu Neagoe (Universitatea Pitești) și dr. Irina Cîrstina, muzeograf în cadrul
Muzeului de Istorie.
Vă așteptăm la Muzeul de Artă din Târgoviște (Calea Domnească, nr. 185), unde
toți cei interesați sunt bineveniți!

Compartimentul Imagine, Relații Externe,
Consiliul Județean Dâmbovița

Citeste si...