NEWS

MApN avertizează asupra unor dezinformări grave privind mobilizarea militară și retragerea trupelor americane din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) semnalează apariția a două noi încercări de dezinformare care circulă pe platforme digitale și care vizează subiecte sensibile legate de securitatea și apărarea națională. Prima dintre acestea constă într-un document fals distribuit prin WhatsApp, redactat într-un format ce imită un comunicat oficial al MApN. Așa-zisul „comunicat” anunță, în mod nefondat, restricționarea circulației cetățenilor de sex masculin cu vârste între 18 și 65 de ani, invocând o pretinsă stare de mobilizare instituită în România în urma unei decizii recente a CSAT.

MApN dezminte categoric autenticitatea acestui document. „Acesta nu a fost emis de Ministerul Apărării Naționale și conține informații false și alarmiste, menite să creeze panică și confuzie în rândul populației”, se arată în comunicatul instituției. Ministerul precizează că toate comunicatele oficiale pot fi consultate pe pagina oficială a MApN și că documentul real, cu numărul 46, a fost emis pe 19 februarie și are un cu totul alt subiect decât cel menționat în falsul distribuit online.

Ca reacție, MApN va sesiza autoritățile judiciare, în temeiul articolului 404, alineatul (2) din Codul penal, care prevede: „Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de știri, date sau informații false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea națională, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.”

Cea de-a doua dezinformare a fost identificată pe platformele TikTok, YouTube și Facebook și face referire la presupuse decizii ale autorităților americane privind retragerea totală a militarilor SUA din România, inclusiv a sistemului antirachetă Aegis Ashore din Baza 99 Deveselu. Ministerul Apărării Naționale neagă în mod ferm aceste afirmații, subliniind că „aceste informații sunt false și nu au niciun fundament real”. Militarii americani își continuă activitatea în România ca parte a angajamentelor asumate în cadrul NATO și al parteneriatului strategic româno-american. De asemenea, sistemul Aegis Ashore funcționează în parametrii planificați.

Ambasada Statelor Unite la București a confirmat, la rândul său, importanța prezenței militare americane în România și a transmis că instalarea sistemului Aegis Ashore „a sporit securitatea și capacitatea de descurajare pe flancul estic al NATO. Colaborarea dintre forțele americane și române la Deveselu demonstrează puterea alianței noastre și angajamentul nostru comun față de stabilitatea regională. Prin prezența sa în România, Aegis Ashore contribuie nu numai la protejarea aliaților noștri, ci și la consolidarea puterii și a securității Americii”.

Ministerul avertizează că este de așteptat ca astfel de tentative de dezinformare, axate pe teme de securitate și apărare națională, să continue și în perioada următoare. Aceste acțiuni, potrivit MApN, au ca scop alimentarea unei stări de teamă și incertitudine în rândul populației, în contextul agresiunii armate declanșate de Federația Rusă împotriva Ucrainei.

MApN face apel la prudență și responsabilitate în mediul online. „Recomandăm tuturor utilizatorilor din România care folosesc platformele de comunicare digitală să manifeste prudență înainte de a redistribui informații pe aceste subiecte, care au caracter alarmist, senzaționalist sau care pot genera panică. Veridicitatea acestor informații poate fi cu ușurință verificată din surse oficiale.”

Pentru mai multe detalii și pentru verificarea informațiilor, publicul este îndemnat să acceseze platforma oficială inforadar.mapn.ro.