NAȘTEREA DOMNULUI LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIȘTE
-2023-
Cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului, luni, 25 decembrie 2023, în
prezența a numeroși credincioși din Municipiul Târgoviște și din împrejurimi,
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a săvârșit Sfânta
Liturghie în Catedrala istorică a vechii Cetăți de Scaun muntene.
Înaltul Ierarh a fost însoțit de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut
parte Părintele Vicar Eparhial, precum și ceilalți clerici, preoți și diaconi, slujitori
ai Catedralei.
Înaltpresfinția Sa a evidențiat sensul Întrupării Domnului pentru credința și
viața noastră, arătând că: „Nașterea Mântuitorului reprezintă cea mai însemnată zi
din istoria umanității, sărbătoare copleșitoare, plină de reverberații sfinte, punctul
de cotitură și de importantă marcă, care a transformat din temelii lumea, prin
iubire și adevăr și a pus bazele civilizației creștine. Acest minunat eveniment a
însemnat manifestarea puterii, a înțelepciunii și a iubirii lui Dumnezeu față de
oameni, fiindcă El S-a coborât la noi pentru a ne ridica la cer din starea jalnică în
care omenirea se afla, copleșită de suferință, de limitare și de egoism. Răsăritul cel
de Sus a venit la noi plin de măreția smereniei dumnezeiești, cu delicatețe și cu
iubire, pentru a ne arăta calea spre desăvârșire, prin intermediul milostivirii, al
smereniei și al dăruirii.”
Mitropolitul Nifon a binecuvântat apoi darurile de mâncare românească
tradițională, de care s-au bucurat toți credincioșii prezenți, cărora le-au fost oferite
prin intermediul proiectului filantropic eparhial, intitulat „Masa de Crăciun”, ce se
desfășoară, la inițiativa Ierarhului nostru.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI