NEWS

Noi misiuni de transport aerian în sprijinul populației din Turcia!

Ministerul Apărării Naționale a anunțat miercuri, 8 februarie, noi misiuni de transport aerian în sprijinul populației din Turcia.

UPDATE 14.00. ”La solicitarea DSU, a fost solicitată încă o aeronavă C-17 Globemaster III, din cadrul Unității Multinaționale de Transport Strategic. Aceasta va prelua materiale de pe aeroportul Otopeni și le va transporta tot astăzi către aeroportul din Adana”, a transmis MApN.

Știrea inițială

O aeronavă C-17 Globemaster III, din cadrul Unității Multinaționale de Transport Strategic care operează din Baza Aeriană Papa din Ungaria, precum și trei aeronave ale Forțelor Aeriene Române execută miercuri, 8 februarie, misiuni aeriene spre Turcia, în sprijinul populației grav afectate de cutremurele produse recent în zonă, a transmis MApN.

Aeronavele transportă o echipă de salvare RO-USAR, personal medical, materiale și echipamente de căutare-salvare, precum și bunuri materiale de strictă necesitate.

Daca iti deschizi inca un cont curent, nu se cheama ca il inseli pe primul. Se cheama COMPETITIVE RESEARCH. Incearca oferta GeniusCont Gold de la UniCredit Bank si vezi ce ti se potriveste mai bine. Afla mai multe AICI!

O aeronavă C-130 Hercules a plecat deja spre Turcia în jurul orei 9.30, aeronava C-17 Globemaster III va decola din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni în jurul orei 13.00, iar două aeronave C-27J Spartan vor decola în cursul acestei zile.

Executarea zborului cu aeronava C-17 Globemaster III a fost solicitată de Ministerul Apărării Naționale, prin Comandamentul Forțelor Întrunite, în cadrul cotei de ore de zbor alocate României, ca stat membru al Unității Multinaționale de Transport Strategic a NATO.

În conformitate cu Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 4 din 8 februarie, privind suplimentarea acordării de asistență internațională, cu titlu gratuit, Republicii Turcia, Ministerul Apărării Naționale va desfășura, de asemenea, la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență, misiuni pentru transportul personalului, mijloacelor și echipamentelor altor state care acordă sprijin Republicii Turcia sub egida Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii, care nu dispun de aceste capabilități.

România a semnat în anul 2008, ca membru fondator, Memorandumul de Înțelegere pentru constituirea Unității Multinaționale de Transport Strategic, alături alte țări NATO și partenere.

Ministerul Apărării Naționale a mai solicitat și în alte situații astfel de transporturi, cu aeronave C-17 Globemaster III, de exemplu pentru transportarea materialelor medicale în timpul epidemiei de coronavirus, precum și a echipelor și tehnicii folosite pentru stingerea incendiilor produse în țări europene. Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Noi misiuni de transport aerian în sprijinul populației din Turcia. O echipă de salvare, personal medical și bunuri de strictă necesitate trimise la locul dezastrului UPDATE