4 octombrie 2023: O zi fără avocați! Ziua în care justiția nu există
#ZiuaFaraAvocati
COMUNICAT
În ziua de 4 octombrie 2023 avocații din Baroul Dâmbovița și-au întrerupt activitatea în cadrul Campaniei de conștientizare a rolului și importanței Avocatului în apărarea drepturilor și libertăților cetățenești intitulată „O zi fără Avocați! – ziua în care Statul de drept nu există iniţiaţă de UNBR, caurmare a problemelor grave şi recurente cu care noi, avocaţii, ne confruntăm zi de zi, probleme ce au fost semnalate de avocaţii din toată ţara, inclusiv de avocaţii din Baroul Dâmbovița.
Astfel, corpul nostru profesional a tras un serios semnal de alarmă asupra problemelor actuale din justiție cu privire la disfuncționalitățile identificate în sistemul judiciar, printre care: sarcinile fiscale excesive, nesancționarea celor care exercită în mod nelegal profesia de avocat, taxele de timbru exagerat de mari, întârzierile semnificative la plata sumelor datorate onorariilor aferente asistenței judiciare din oficiu, perioada îndelungată de soluționare a dosarelor aflate pe rolul instanțelor de judecată, cauza principală fiind numărul redus de magistrați.
Evident că toate aceste probleme sunt de natură să genereze nemulțumiri în rândul cetățenilor justițiabili, determinând în final diminuarea încrederii acestora in justiție.
Apreciem că doar dialogul efectiv între toți participanții la înfăptuirea actului de justiție, inclusiv a reprezentantilor puterilor executive și legislative, concretizat prin dezbateri în cadrul organizării unor mese rotunde, va conduce la identificarea măsurilor ce trebuie adoptate și implementate pentru remedierea problemelor, astfel încât să fie asigurat cadrul necesar exercitării profesiei și respectării statutului de avocat ca partener indispensabil al actului de justiție.
04.10.2023
Decan,
Marian SITARU