Organizația Salvați Copiii! Peste jumătate dintre părinți nu vin acasă de sărbători!
Peste jumătate dintre părinții care muncesc în alte țări nu vin acasă de Sărbători. Salvați
Copiii întărește programul de sprijin pentru copiii rămași singuri acasă: Harta pe regiuni
Bucureşti, 29 aprilie 2024 – Mai mult de jumătate – 55% – dintre părinții care lucrează peste graniță
nu vor petrece sărbătorile pascale în țară, alături de copiii lor, în vreme ce 39% spun că vor veni
acasă pentru Paște, iar 6% nu erau încă deciși cu privire la venirea în țară, arată datele unei anchete
realizate de Salvați Copiii România, în rândul beneficiarilor programului dedicat copiilor cu părinții
plecați din țară. În ceea ce privește motivele pentru care părinții nu pot veni, cel mai des menționate
au fost lipsa banilor alocați drumului până în România și faptul că nu reușesc să își ia concediu/zile
libere în această perioadă.
Organizația Salvați Copiii România va extinde programul de suport pentru copiii rămași singuri acasă
în urma migrației economice a părinților, program care a oferit sprijin pentru peste 25.600 de copii şi
adulţi, dintre care 4.600 doar cu sprijinul PEPCO România, prin activităţi de conectare părinţi – copii,
derulate atât în centrele locale Salvaţi Copiii, cât şi în peste 60 de şcoli partenere.
Astfel, copiii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate împreună cu părinţii lor şi persoanele în grija
cărora au rămas din șase judeţe – Suceava, Iași, Vaslui, Mureș, Hunedoara și Dâmbovița – vor fi integrați
în programe complexe de sprijin psiho-socio-educațional, cu sprijinul PEPCO România. Totodată, în
cadrul acestui program este continuată şi campania de conștientizare a importanței timpului de
calitate părinte-copil, lansată în 2022 sub egida mesajului „Împreună totul este mai bine!”, prin
dezvoltarea de materiale şi ghiduri cu activităţi specifice şi recomandări, organizarea de activităţi de
conectare părinţi/persoane în grija cărora au rămas copiii – copii, de caravane de informare şi
consiliere în mediul rural, de workshopuri pentru cadre didactice pentru stimularea preluării modelelor
de activităţi în cât mai multe şcoli.
TABLOU DE ȚARĂ: SITUAȚIA PE REGIUNI
Conform studiului naţional cu privire la situaţia copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate
realizat de Salvaţi Copiii România în 2022, 13,8% dintre copiii din România, 536.000 de copii, au avut în
perioada iunie 2021 – iunie 2022 unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate.
În perioada vizată de studiu înregistram următoarele volume de copii cu cel puțin un părinte plecat la
muncă în străinătate în ultimul an:
Regiunea Nord-Est – 138.065 de copii, respectiv 17.8% din copiii din regiune (în medie unu din
șase copii);
Regiunea Sud-Muntenia – 107.150 de copii, respectiv 20.3% din copiii din regiune (în medie
unu din cinci copii);
Regiunea Nord-Vest – 71.374 de copii, respectiv 13.9% din copiii din regiune (în medie unu din
șapte copii);
Regiunea Sud-Est – 57.513 copii, respectiv 12.1% din copiii din regiune (unu din opt copii);
Regiunea Vest – 48.177 de copii, respectiv 14.7% dintre copiii din regiune (unu din șapte copii);
2
Regiunea București Ilfov – 45.725 de copii, respectiv 10.2% din copiii din regiune (în medie unu
din zece copii);
Regiunea Sud-Vest Oltenia – 44.025 de copii, respectiv 13.0% din copiii din regiune
(aproximativ unu din opt copii);
Regiunea Centru – 24.465 de copii, respectiv 5.1% din copiii din regiune (în medie unu din
douăzeci de copii).
Estimările au avut la bază volumul calculat la nivel național, reprezentativitatea selecției în plan
regional depășind marja de eroare a eșantionului total.
Campania destinată creșterii gradului de conștientizare a părinților cu privire la importanța comunicării
cu copiii și a petrecerii de timp de calitate cu aceștia va fi continuată începând cu perioada sărbătorilor
de Paște. Părinții și aparținătorii copiilor din program vor fi implicați sau îndrumați către diferite
activiăți de conectare specifice, de la distanță, având în vedere că majoritatea părinților nu se întorc în
țară, sau directe, inspirate din materialele campaniei promovate în rândul acestora. De asemenea,
peste 60 de școli partenere stimulează realizarea unor astfel de activități.
„Pentru copiii ai căror părinți sunt nevoiți să muncească în alte țări, sărbătorile sunt grele, atunci când
părinții nu reușesc să vină acasă. Sentimentul de singurătate este acutizat în astfel de momente și de
aceea este vital ca legătura cu părinții să fie păstrată, chiar și de la distanță. Sunt consecințe
emoționale, dar și sociale ale acestui fenomen atât de specific țării noastre”, spune Gabriela
Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
„Perioada sărbătorilor este una în care familiile trebuie să fie împreună, iar copiii să aibă prilejul de a
petrece momente valoroase alături de părinții lor. Însă, există un număr foarte mare de copii care nu
au această șansă, deoarece părinții lor nu au posibilitatea de a se întoarce acasă nici măcar de
sărbători. Astfel, continuăm să susținem demersurile organizației Salvați Copiii, pentru a veni în
sprijinul acestor copii dar și al părinților și aparținătorilor lor. Ne bucurăm sincer că aceștia vor fi
integrați în programe complexe de sprijin psiho-socio-educațional, pentru a menține conexiunea fizică
și emoțională atât de necesară pentru o dezvoltare sănătoasă”, spune Bogdan Grigoriu, Head of
Region at PEPCO Romania, Bulgaria and Greece.
Servicii ale organizaţiei Salvaţi Copiii destinate protecției copiilor cu părinții plecați la muncă în
străinătate
Amploarea fenomenului copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate a făcut necesară dezvoltarea
unei rețele de servicii specializate destinate acestor copii. Organizația Salvați Copiii a creat astfel de
servicii, adresate atât copiilor, cât și părinților lor și persoanelor în grija cărora au rămas copiii,
începând cu anul 2010.
În centrele de zi destinate acestor copii, echipele interdisciplinare formate din psihologi, asistenţi
sociali şi cadre didactice oferă servicii de consiliere psihologică şi socială, activităţi de suport şcolar şi
activităţi de socializare pentru copii, precum şi activităţi de educaţie parentală, consiliere socială şi
îndrumare juridică pentru adulţi.
3
Programul a fost derulat în Bucureşti şi 18 judeţe: Argeş, Braşov, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa,
Dolj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Mureş, Neamţ, Olt, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea. Doar
în 2023, am derulat programe locale în 50 de şcoli din aceste judeţe.
Peste 130.000 de persoane, părinți, copii și specialiști, au fost informate cu privire la impactul negativ
pe care plecarea părinților îl are asupra copiilor rămași acasă, respectiv la obligațiile ce le revin
părinților la părăsirea țării.
Persoană de contact: Anca Stamin, Director Programe Organizația Salvați Copiii,
anca.stamin@salvaticopiii.ro, tel. – 0745.039.084.
Despre Organizația Salvați Copiii:
De 34 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul
copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție
socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele
peste trei decenii 3 de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru
protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile
decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere
vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să
corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de
solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de
membru al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile
copilului şi care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări, VIZIUNEA noastră este o
lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare,
asumându-ne MISIUNEA de a obține progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea
schimbărilor imediate și de durată în viața acestora. Peste 3.700.000 de copii au fost implicați în programele și
campaniile Organizației Salvați Copiii.
Despre PEPCO România:
Grupul Pepco
Grupul Pepco a fost înființat în anul 2015 și cuprinde o rețea de magazine din sectorul retail, din care fac parte
Pepco, Dealz și Poundland, și colaborează cu PGS, un furnizor global. La momentul actual, Pepco Group deține
peste 4.800 de magazine în 21 de țări și are un număr de aproximativ 47.000 de angajați.
Pepco
Pepco este unul dintre cei mai mari value retailers din Europa, care oferă haine pentru întreaga familie și articole
pentru casă la prețuri foarte atractive. După aproape 20 de ani de creștere constantă, magazinele Pepco sunt
vizitate de clienți care efectuează 30 de milioane de tranzacții pe lună. Compania, cu sediul central în Poznań, are
în prezent peste 30.000 de angajați în 18 țări din întreaga Europă și o rețea de peste 3.600 de magazine.