Dezmățul din banii publici, eșecul guvernării PSD-PNL
Într-un an în care mediul de afaceri a primit doar taxe și impozite noi sau majorate, iar populaţia creșteri de prețuri, PSD și PNL au tăiat 12 miliarde lei de la investiții și au dat 15 miliarde de lei în plus la salariile bugetarilor și alte cinci miliarde lei la bunuri și servicii.
Pe scurt – bani în plus din buzunarele românilor pentru speciali, contracte aservite și angajări pe bandă rulantă în sistemul bugetar.
Petru Movilă: „Dezmățul în cheltuielile publice a fost suportat de mediul de afaceri, afectat de impozite și taxe crescute.
Coaliţia PSD-PNL a înregistrat un eșec și în privința încasărilor bugetare. Deși au majorat impozitele și taxele în noiembrie 2023, încasările au fost cu 20 de miliarde de lei mai mici față de estimările din începutul anului.
Coaliția PSD-PNL pare să nu înțeleagă că se află într-un cerc vicios: majorările de impozite și taxe se reflectă în prețuri, iar orice creștere a salariilor și pensiilor se acoperă doar parțial”.
Dreapta Unită are în programul de guvernare aplicarea unor politici fiscale-bugetare prudente și predictibile, menite să asigure o creștere economică sustenabilă, stabilitate a prețurilor și a locurilor de muncă.
(sursa – PMP)