NEWS

Partidul Național Liberal! Mai multe fonduri pentru dezvoltare locală!

Partidul Național Liberal a depus astăzi, în Parlament, proiectul de lege privind înființarea unui Registru al traficanților de droguri. Scopul acestuia este prevenirea şi combaterea traficului de droguri, dar este și o soluție optimă pentru a preveni riscul recidivei:

,,Acest Registru va reprezenta un mijloc de cunoaştere, de identificare, de supraveghere operativă a persoanelor care au comis infracţiuni din sfera traficului ilicit de droguri, pe modelul registrului agresorilor sexuali. Aceștia vor fi obligați să ofere informații despre persoanele cu care intră în contact sau despre locurile prin care merg. E important să dezbatem aceste soluții în Parlament și să găsim cea mai bună formă.”, Alina Gorghiu, ministra PNL a Justiției.

,,Este un proiect pe care l-am depus astăzi, alături de mai mulți parlamentari ai PNL, inclusiv ministra Justiției, doamna Alina Gorghiu. Este făcut după model european: cel care are o condamnare pentru trafic de droguri va intra automat în acest registru, va fi monitorizat și se va cunoaște în fiecare moment unde este acea persoană.”, Florin Roman, deputat PNL.

Mai multe detalii despre proiect aici: https://shorturl.at/dsS02

(sursa – PNL)

Citeste si...