Paul Stănescu, Secretar General PSD! România nu este trambulina mesajelor antieuropene și proruse ale premierului Viktor Orban!
România nu este trambulina mesajelor antieuropene și proruse ale premierului
Viktor Orban
„Întinde-te doar cât îți permite pătura”, spune un proverb de origine maghiară. În
mod normal, acesta ar trebui să fie cunoscut și de către liderii maghiari, care vin an de an în
România, pentru a participa la diferite evenimente organizate la Băile Tușnad. Doar că, în ultima
perioadă, și mai ales în aceste zile, înțelepciunea proverbială maghiară a cam lipsit din tipul de
comportament politic pe care ar trebui să-l aibă aceștia când sunt oaspeți pe teritoriul unui alt
stat.
Voi fi foarte clar și tranșant în privința comunicării politice naționaliste din zilele
acestea ale liderilor unguri: România nu este o trambulină pentru mesajele antieuropene și
proruse, nici ale premierului Viktor Orban, nici ale membrilor guvernului ungar. Dacă aceștia
doresc să critice acțiunile comune ale UE și NATO și să facă previziuni legate de agresiunea la
care este supusă Ucraina din partea Rusiei, atunci să o facă de pe teritoriul Ungariei, unde au
libertatea de a spune ce vor. În interiorul unui alt stat, astfel de mesaje sunt inadecvate.
Nu avem nevoie ca acestea să se amestece toxic, în spațiul public românesc, cu
angajamentele și pozițiile noastre clare în favoarea consolidării și susținerii proiectului
european. Să spui că UE a pierdut războiul este absolut inutil, superficial și necredibil, mai ales
| Partidul Social Democrat Şoseaua Kiseleff nr. 10, sector 1, Bucureşti
CP 011346; Tel: 031.413.5322, 031.413.5147
www.psd.ro
www.facebook.com/PartidulSocialDemocrat
2
când vorbești de pe poziția complicată de stat izolat politic în UE. Înțelepciunea proverbială
maghiară poate fi utilă, dar cea politică lasă de dorit.
În plus, vreau să atrag atenția că un alt aspect devine îngrijorător și nu-l putem
tolera: transformarea sportului, în zonele cu minoritate maghiară, în instrument de promovare a
autonomiei pe criterii etnice. În loc ca sportul să promoveze competiția, unitatea și o bună
înțelegere între maghiari și români, a ajuns să derapeze către anumite scopuri politice. Se vede
rău, ca și cum trebuie mulțumiți diverși oficiali unguri cu orice preț, atunci când vin în România.
Cred că se impune la nivelul Coaliției o clarificare urgentă a acestui mod de a gestiona
activitatea sportivă. Este inacceptabil ca el să fie denaturat de la adevărata sa misiune, chiar sub
ochii noștri și a autorităților române.
Aceste momente, oarecum penibile și provocatoare, trebuie să dispară. Relațiile
oficiale diplomatice care se construiesc între România și Ungaria nu trebuie alterate sub nicio
formă de tot felul de provocări politice.
Reamintesc oricui mai are îndoieli că autonomia pe criterii etnice este
inacceptabilă, contrară Constituției, iar unitatea și indivizibilitatea țării sunt sfinte.
Paul Stănescu,
Secretarul general al PSD


