Peste 5.000 de posturi de soldat / gradat profesionist în toate unitățile militare din țară! - TV Online RipostaPeNet
Peste 5.000 de posturi de soldat / gradat profesionist în toate unitățile militare din țară!

Peste 5.000 de posturi de soldat / gradat profesionist în toate unitățile militare din țară!

TV Online Niciun comentariu

În perioada februarie – martie au loc înscrieri pentru ocuparea celor peste 5.000 de posturi destinate soldaţilor gradaţi profesionişti, disponibile în toată ţara.

Pot lua parte la selecţie şi persoanele care nu au o experienţă militară anterioară.

Prin biroul informare-recrutare, structura specializată în domeniu a Ministerului Apărării Naţionale care se ocupă de promovarea profesiei militare şi recrutarea (înscrierea) candidaţilor – băieţi şi fete – pentru cariera militară, aduce la cunoştinţa celor interesaţi că în perioada 12.02-01.03.2024 se pot înscrie pentru cele 5093 de posturi de soldat/gradat profesionist, disponibile în toată ţara. Soldaţii şi gradaţii profesionişti (SGP) constituie cel mai numeros corp de personal militar din armată, fiind destinat îndeplinirii funcţiilor de execuţie specifice luptătorilor şi specialiştilor militari, în cadrul microstructurilor de tip echipă, echipaj, grupă. Chiar dacă nu ai deloc experienţă militară anterioară, poţi fi angajat într-o funcţie de SGP, cu condiţia să îndeplineşti criteriile de recrutare şi selecţie necesare şi să urmezi un program de instruire cu durata de până la 10 săptămâni, desfăşurat într-unul din centrele de instruire, potrivit MApN.

Cei care doresc să devină SGP trebuie să îndeplinească anumite condiţii şi criterii care fac referire la vârstă şi studii.

„Principalele condiţii şi criterii de recrutare şi selecţie pe care trebuie să le îndeplinească, cumulativ, candidaţii sunt: să aibă cetăţenie română şi domiciliul stabil în România, să aibă vârsta între 18 ani, împliniţi până la data începerii programului de instruire, şi cel mult 45 de ani împliniţi la data finalizării programului de instruire, să fie absolvent cel puţin ai primilor doi ani de studiu din învăţământul secundar superior (10 clase de învăţământ liceal sau 11 clase de învăţământ profesional), să fie declarat ‘Admis’ la probele de selecţie, care constau în evaluarea capacităţii motrice, evaluarea psihologică şi interviul de evaluare finală, să fie declarat „Apt” la examinarea medicală care are loc în unităţile sanitare ale Ministerului Apărării Naţionale”, a transmis MApN.

Candidaţii trebuie să se înscrie la biroul informare-recrutare din cadrul Centrelor Militare Județene şi să se pregătească în vederea susţinerii probelor de selecţie. Potrivit procedurilor, aceştia nu susţin examene scrise, dar sunt ierarhizaţi pe baza punctajului obţinut în funcţie de rezultatele înregistrate la probele de selecţie, nivelul studiilor absolvite, dar şi alte criterii stabilite prin normele în vigoare. Învăţământul militar şi programele de formare/instruire sunt gratuite, iar cazarea, masa şi echipamentul sunt asigurate, de asemenea, gratuit.

(sursa – partidaromilor.ro)

Categories
LIVE