La data de 29 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniți de luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară la două persoane din municipiul Târgoviște.
În urma descinderii, polițiștii au descoperit și indisponibilizat 150 de kilograme de articole pirotehnice care ar fi fost deținute fără drept în vederea comercializării.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmi pentru săvârșirea infracțiunilor de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, fapte prevăzute de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.