NEWS

Poliția Dâmbovița! Activități informativ – preventive la Văcărești și Tătărani!

Activități informativ-preventive desfășurate de polițiști

În zilele de 26 și 27 iunie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu efective de la Postul de Poliție Văcărești, Postul de Poliție Tătărani și reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, au organizat activități informativ-preventive pe raza comunelor, subiectele principale abordate referindu-se la prevenirea violenței domestice si disparițiilor de minori/plecărilor voluntare.

În cadrul sesiunilor, polițiștii au prezentat informații cu privire la factorii care influențează decizia minorilor de a pleca de acasă și/sau refuzul întoarcerii la domiciliu, dar și modul de soluționare al posibilelor problemele cu care se confruntă tinerii.

De asemenea, beneficiarilor li s-a prezentat aplicația BRIGHT SKY RO concepută pentru a veni în sprijinul  persoanelor care sunt implicate în cazuri de violență.

Totodată, cetățenilor li s-a reamintit că se pot feri de infracțiunile de furt din locuințe/anexe/gospodării doar dacă adoptă măsurile minime de siguranță. La activități au participat cetățeni din comuna Văcărești și Tătărani, cadre didactice și personal din cadrul primăriilor.