![](https://tvonlineripostapenet.ro/wp-content/uploads/2025/01/WhatsApp-Image-2025-01-13-at-05.11.58_e27fe6ef-150x150.jpg)
Poliția Dâmbovița! Află rezultatele Acțiunii BLOCADA!
Sfârșit de săptămână în siguranță
În zilele de 6 și 7 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul structurilor de ordine publică,
rutieră, investigații criminale și acțiuni speciale, sprijiniți de efective de la alte
structuri, au fost la datorie pentru a nu fi înregistrate incidente de o gravitate
deosebită în planul menținerii ordinii publice, prevenirea faptelor antisociale, a
infracționalității și a accidentelor rutiere cu consecințe grave.
Precizăm că polițiștii rutieri au acționat cu prioritate pentru depistarea șoferilor care
depășesc viteza, conduc sub influența alcoolului sau a unor substanțe interzise, fiind
utilizate 16 aparate pentru supravegherea traficului rutier și măsurarea vitezei de
deplasare a autovehiculelor, dar și mijloacele din dotare pentru depistarea
alcoolului/ substanțelor psihoactive.
În această perioadă, polițiștii au fost solicitați să intervină la peste 60 de
evenimente, dintre care 42 au fost sesizate prin 112.
Au fost sesizate 51 de infracțiuni, dintre care 19 au fost contra persoanei și 11
contra patrimoniului.
Pentru abaterile de la normele legale, polițiștii au aplicat peste 400 de sancțiuni
contravenționale, în valoare de peste 550.000 de lei.
Ca măsuri complementare, au fost reținute 46 de permise de conducere, dintre care
25 au fost ca urmare a nerespectării regimului legal de viteză.
Polițiștii dâmbovițeni vor continua acțiunile și în perioada următoare, pentru
prevenirea faptelor antisociale și asigurarea ordinii și liniștii publice.
Accident rutier în localitatea Brăteștii de Jos
R O M Â N I A
INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN
DÂMBOVIȚA
Pg. 2 / 3
db.politiaromana.ro
COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE
Târgovişte, Bulevardul Carol I nr.64, jud. Dâmbovița
Tel.: 0245/207200 Fax: 0245 / 632 557
E-mail: presa@db.politiaromana.ro
La data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 17:25, polițiștii din cadrul Biroului Rutier
Târgoviște au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier.
Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că un tânăr de 24 de ani, din
Cazaci, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe drumul județean 722, în Brăteștii
de Jos, moment în care ar fi acroșat și accidentat o femeie, pieton, de 70 de ani, din
localitate.
În urma evenimentului, femeia a fost rănită, fiind transportată la spital pentru
îngrijiri medicale.
Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, pietonul a prezentat o alcoolemie cu
o valoare de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor
producerii evenimentului și dispunerea măsurilor procedurale prevăzute de lege.
Cercetat de polițiștii rutieri
La data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 17:40, polițiștii din cadrul Secției nr. 3
Poliție Rurală Butimanu au oprit pentru control, pe drumul județean 101 B, în
localitatea Niculești, un autovehicul condus de un bărbat de 38 de ani, din Niculești.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul nu deține permis de
conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest pentru depistarea consumului de
alcool, fiind indicat un rezultat cu o valoare de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de
conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
R O M Â N I A
INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN
DÂMBOVIȚA
Pg. 3 / 3
db.politiaromana.ro
COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE
Târgovişte, Bulevardul Carol I nr.64, jud. Dâmbovița
Tel.: 0245/207200 Fax: 0245 / 632 557
E-mail: presa@db.politiaromana.ro
Control judiciar dispus pe numele unui bărbat de 26 de ani
La data de 7 ianuarie a.c., bărbatul reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul
Secției nr. 3 Poliție Rurală Butimanu, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea
unui vehicul fără permis de conducere, a fost prezentat magistraților.
Față de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
În cauză, cercetările continuă sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe
lângă Judecătoria Târgoviște.