NEWS

Poliția Dâmbovița! Află rezultatele Acțiunii BLOCADA!

Acțiuni pentru siguranța comunității
Pe parcursul zilei de ieri, 11 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție
Județean Dâmbovița au continuat acțiunile care au avut ca scop creșterea gradului de
siguranță a cetățenilor, combaterea faptelor de natură penală și menținerea unui climat de
ordine și siguranță publică.
Misiunile desfășurate de polițiști au vizat, pe lângă asigurarea climatului de ordine si
liniște publică, creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice prin depistarea și
sancționarea conducătorilor de autovehicule care se urcă la volan sub influența alcoolului
sau a drogurilor.
Astfel, au fost organizate 8 filtre, fiind controlate175 de autovehicule, legitimate 258 de
persoane și testați 59 de conducători auto.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 173 de sancțiuni contravenționale, în
valoare de 40.550 de lei.
Din totalul sancțiunilor, 154 au fost pentru nerespectarea regulilor de circulație de către
participanții la trafic, conform O.U.G 195/2002, iar 26 de sancțiuni pentru încălcarea
prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de
convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Ca măsura complementară, poliţiştii au reținut 9 permise de conducere (3 pentru viteză
excesivă) și au retras 10 certificate de înmatriculare.
Acțiunile pentru siguranța cetățenilor continuă, polițiștii fiind la datorie.

Accidente de circulație

R O M Â N I A

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN

DÂMBOVIȚA

Pg. 2 / 3
db.politiaromana.ro

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE
Târgovişte, Bulevardul Carol I nr.64, jud. Dâmbovița
Tel.: 0245/207200 Fax: 0245 / 632 557
E-mail: presa@db.politiaromana.ro

La data de 11 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au fost sesizați cu
privire la producerea unui accident rutier în localitatea Ciocănești.
Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat de 26 de ani, din
Urziceanca, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe drumul comunal 77A, în localitatea
Decindea, ar fi acroșat și accidentat un pieton, femeie de 43 de ani, din comuna
Ciocănești.
În urma evenimentului, pietonul a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de
îngrijiri medicale.
Tot pe parcursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați
de spitalul din localitate cu privire la faptul că la unitatea medicală s-a prezentat o
persoană, victimă a unui accident rutier.
Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că o femeie de 53 de ani, din
Jugureni, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe drumul național 7, în orașul Găești, din
direcția Pitești către București, ar fi acroșat și accidentat o tânără din Morteni.
De asemenea, pe drumul național 72A, în afara localității Gheboieni, s-a produs un alt
accident rutier.
Din primele cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit că un pieton de 59 de ani, care s-ar fi
aflat sub influența alcoolului, în timp ce ar fi traversat strada ar fi fost acroșat și accidentat
de un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Pietrari.
În urma evenimentului, pietonul a fost rănit ușor.
Totodată, fiind testat cu aparatul etilotest, a fost indicat un rezultat cu o valoare de 0,67
mg/l alcool pur în aerul expirat.
În toate situațiile, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor
împrejurărilor și dispunerea măsurilor prevăzute de lege.


Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști

R O M Â N I A

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN

DÂMBOVIȚA

Pg. 3 / 3
db.politiaromana.ro

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE
Târgovişte, Bulevardul Carol I nr.64, jud. Dâmbovița
Tel.: 0245/207200 Fax: 0245 / 632 557
E-mail: presa@db.politiaromana.ro

În cursul nopții de 11 spre 12 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier au
intervenit, în localitatea Șotânga, la un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Din primele verificări, polițiștii au constatat că o femeie 25 de ani, din Nucet, ar fi condus
un autoturism, pe drumul județean 712, deși nu ar fi deținut permis de conducere, moment
în care s-ar fi răsturnat cu autoturismul.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea
unui vehicul fără permis de conducere.
De asemenea, la data de 11 ianuarie a.c., în jurul orei 19:35, polițiștii din cadrul
Formațiunii Rutiere Titu au oprit pentru control, pe drumul județean 711D, un autoturism
condus de o femeie de 35 de ani, din Potlogi.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că numărul de înmatriculare ar fi
atribuit unui alt autoturism.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penale pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în
circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.