NEWS

Poliția Dâmbovița! Alături de cetățenii din Răzvad, la biserica din comună!

Polițiștii au fost alături de cetățenii din Răzvad, la biserica din localitate

La data de 25 februarie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de polițiști de la Biroul Siguranță Școalară, în baza protocolului de colaborare încheiat cu Arhiepiscopia Târgoviștei, s-au deplasat la biserica din localitatea Răzvad, unde au organizat o activitate informativ-preventivă.

Polițiștii au discutat cu cetățenii despre victimizarea tinerilor, modalitățile și măsurile de protecție ale acestora, combaterea debutului consumului unor substanțe interzise sau a fumatului de la vârste fragede și absenteismul școlar.

Un alt subiect abordat în cadrul discuțiilor inițiate a privit utilizarea în siguranță a internetului pentru ca tinerii să nu fie prinși în capcanele persoanelor rău intenționate.

Activitatea a fost organizată în baza Programului de Prevenire a victimizării tinerilor.

Poliția Dâmbovița! Alături de cetățenii din Răzvad, la biserica din comună!