Cercetat de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari pentru săvârșirea infracțiunii de evadarea
La data de 26 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au efectuat verificări la locuința unui bărbat de 35 de ani, din Crângași, care se afla sub măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.
Cel în cauză nu a fost identificat la domiciliu de către polițiști, ulterior fiind depistat pe raza localității Conțești.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de ”evadarea”, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari.
Acesta se afla sub măsura preventivă după ce, la data de 3 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, l-au reținut pentru 24 de ore, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Cel în cauză era cercetat după ce, în după-amiaza zilei de 3 octombrie a.c., în timp ce s-ar fi aflat într-un magazin din localitatea Boteni, pe fondul consumului de alcool, ar fi stropit cu o substanță inflamabilă un bărbat de 40 de ani, din Boteni.
La acel moment, bănuitul a fost prezentat magistraților, fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile și, ulterior, în urma contestației admise, față de acesta s-a dispus măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.
Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.