Reținut 24 de ore pentru tentativă la infracțiunea de omor
La data de 6 august a.c., în jurul orei 15:17, polițiștii din cadrul Poliției
Municipiului Târgoviște au fost sesizați prin SNUAU 112 de un bărbat cu privire la
faptul că a fost atacat cu un cuțit.
Din verificările efectuate a reieșit faptul că, în după-amiaza zilei de 6 august a.c., pe
fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, în timp ce s-ar fi aflat în
comuna Răzvad, un bărbat de 45 de ani ar fi agresat fizic cu un obiect ascuțit-tăietor
un alt bărbat de 61 de ani.
În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații
Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul
Dâmbovița, față de bănuit a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Astăzi, 7 august, acesta a fost prezentat magistraților, pe numele bănuitului fiind
emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la
infracțiunea de omor.
Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o
etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care
nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.