NEWS

Poliția Dâmbovița! Dialog cu copiii instituționalizați!

Polițiștii de la prevenire, în dialog cu copiii instituționalizați
Pe parcursul zilei de ieri, 30 mai, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză
și Prevenire a Criminalității au organizat o activitate de informare a minorilor
instituționalizați la Complexul de Servicii ”Floare de Colț” din Târgoviște.
Astfel, în cadrul unui dialog interactiv, polițiștii le-au prezentat copiilor cu nevoi
speciale pericolele la care se expun prin adoptarea unui comportament ofensiv, prin
implicarea în conflicte, participarea în cadrul unui anturaj nepotrivit și încălcarea
regulilor stabilite.
În scopul prevenirii plecărilor voluntare sau a disparițiilor, polițiștii au transmis
copiilor factorii care influențează aceste decizii, pericolele la care se expun, precum
și sfaturi pentru gestionarea problemelor cu care se confruntă, încurajându-i să aibă
o bună comunicare cu reprezentanții legali.
Totodată, personalul din cadrul centrului a fost consiliat cu privire la modul de
acțiune în cazul disparițiilor și plecărilor voluntare de minori.
Având în vedere că ne aflăm în apropierea Zilei Internaționale a Copilului, cu
sprijinul Corpului Național al Polițiștilor, pe lângă recomandări, pentru a le face
ziua mai frumoasă, polițiștii și-au dorit să le ofere celor mici dulciuri și cadouri.